CONTACT

Româncelor le place la Madrid. Victorii splendide pentru Simona Halep și compania

Patru românce s-au calificat în turul doi al importantului turneu de tenis de la Madrid. Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu și Patricia Țig au făcut acest pas, în timp ce Monica Niculescu s-a oprit după primul hop.

Simona Halep, cap de serie 6 pe zgura madrilenă, a trecut fără emoții de japoneza Misaki Doi, în două seturi scurte, scor 6-0, 6-3. Constănțeanca a avut nevoie de doar 58 de minute pentru a o trimite acasă pe jucătoarea asiatică de pe locul 45 în lume.

Halep, fostă finalistă la Madrid, va încrucișa racheta cu italianca Karin Knapp, care, în mod normal, n-ar trebui să îi pună probleme româncei.

Irina Begu a început și ea cu dreptul la Madrid, învingând-o pe canadianca Eugenie Bouchard, jucătoare foarte talentată, însă aflată într-o criză de formă de ceva vreme.

Bucureșteanca s-a impus în trei seturi, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-4, iar în turul doi va avea o altă adversară de renume: Garbine Muguruza, din Spania, a treia favorită la Madrid.

În turul doi la Madrid, unde sunt puse la bătaie premii de aproape 5 milioane de dolari, s-au calificat și Patricia Ţig (6-3, 4-6, 6-2 cu rusoaica Daria Kasatkina) şi Sorana Cîrstea (6-4, 6-3 cu sârboaica Jelena Jankovic).

Sorana, care este în revenire de formă, după două sezoane groaznice, o va întâlni pe muntenegreanca Danka Kovinici, în timp ce tânăra Patricia Țig a avut un adversar mult mai incomod: Sloane Stephens (SUA, 16).Ţig a produs surpriza şi a eliminat-o pe Stephens.  Patricia Ţig, numărul 134 mondial, a obţinut o victorie de senzaţie, luni, în faţa americancei Sloane Stephens (locul 16), pe care a învins-o cu 6-2, 6-3, în turul doi al turneului de tenis WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 4.771.360 dolari.

Doar Monica Niculescu n-a reușit să treacă de primul tur, fiind învinsă de americanca Louisa Chirico, cu 7-5, 6-1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...