CONTACT

O veste bună pentru cei cu venituri foarte mici care au copii în întreținere

Acordarea alocației pentru susținerea familiei, de care beneficiază familiile cu venituri reduse care au copii în întreținere, nu va mai fi condiționată de plata impozitelor și taxelor locale pentru bunurile pe care le dețin în proprietate, a stabilit Guvernul marți printr-o ordonanță de urgență.

"Potrivit legislației în vigoare, familiile care beneficiază de alocația de susținere au obligația achitării taxelor și impozitelor locale până la 31 martie a fiecărui an, în caz contrar fiind suspendată plata acesteia. Începând cu aprilie 2016, pentru circa 3.100 de familii beneficiare a fost suspendată plata alocației pentru susținerea familiei din cauza faptului că nu și-au îndeplinit obligația plății impozitelor și taxelor locale. Aceste familii sunt expuse riscului de excluziune socială, considerent pentru care Guvernul a decis să nu mai condiționeze plata acestei alocații pentru susținerea familiei de achitarea impozitelor și taxelor locale", se arată într-un comunicat al Executivului, remis AGERPRES.

Conform sursei citate, actul normativ adoptat marți mai stabilește că plățile vor fi reluate din oficiu pentru familiile cărora le-a fost sistat acest drept, inclusiv pentru perioada în care alocația pentru susținerea familiei a fost suspendată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Victorie pentru Petrolul în al doilea meci amical din Antalya

Petrolul a bifat primul succes în cantonamentul din Antaya,...

O cisternă implicată într-un incident rutier, la Brazi

O autocisternă încărcată cu zeci de tone de combustibil...

39 de şcoli din Prahova incluse în programul  „Masă sănătoasă”

Programul guvernamental “Masă sănătoasă” a fost aprobat şi pentru...