CONTACT

Poetul e ÎNCĂ VIU


 

Au trecut, iată, aproape şase ani de când poetul Adrian Păunescu a plecat în lumea îngerilor, lângă îngerul blond Nichita şi Vieru, toţi trei cu rădăcini basarabene.

Am avut privilegiul să-l cunosc îndeaproape la spectacolele cenaclului Flacăra (1973-1985), concept artistic menit să încurajeze cultura de masă îndrăgită de publicul tânăr: folk şi rock. El a inventat sintagmele "generaţia în blugi" şi "muzică tânără". Am fost martor, din păcate, şi la momentul dramatic din iunie 1985, când spectacolul său de pe stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti a fost întrerupt de o ploaie torenţială, cu tunete şi fulgere, în urma căruia s-au înregistrat victime în rândul spectatorilor…

I-am citit cu nesaţ multe dintre poeziile sale. Adrian era un om rarisim prin vigoare, neodihnă şi talent poetic.Era un poet fabulos, care gândea poetic şi pragmatic, mereu metaforic dar lucid, inspirat, original…Teatralismul său era autenticitatea, patosul – sinceritatea.

Chiar dacă a fost contestat de unii, câtă vreme se va citi poezie, Păunescu va fi citit mereu. El ne-a ajutat să redescoperim cuvântul, poezia şi patriotismul.
Ne-am regăsit într-o dragoste comună: Basarabia – locul său de baştină şi unde, după 1989, şi-a descoperit mormântul mamei sale, în satul Copăceni. Eu nu am ajuns însă până la Cotul Donului, acolo unde, în 1942, a pierit tatăl meu…

În luna septembrie 2010,cu două luni înainte de a muri, sleit de puteri, Păunescu a revenit la Chişinău, la invitaţia Academiei de Ştiinţe a Moldovei, care i-a decernat titlul de Membru de Onoare, eveniment la care am avut onoarea să particip şi eu, prilej de a intra în posesia uneia dintre ultimele sale volume de versuri, intitulat ÎNCĂ VIU…

Azi, 20 iulie 2016, Poetul ar fi împlinit 73 de ani…

În fotografiile ataşate, se pot vedea: casa din Copăceni – unde s-a născut Poetul, busturile sale din Copăceni, Mizil (donaţii ale SMV Ploiesti), Chişinău, inclusiv locul de veci al Poetului din Cimitirul Bellu din Bucureşti, aflat în imediata apropiere de mormintele lui Constantin Stere şi I.L.Caragiale.

 
 
 
 
 
 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Băiețel de 9 ani, căutat de autorități după ce a dispărut de la o stână din Dâmbovița

Băiețel de 9 ani dat dispărut de autoritățile...

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de protecție

Arest la domiciliu după ce a ignorat ordinul de...

Un bărbat de 78 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier cumplit

O dimineață obișnuită s-a transformat într-o tragedie pe raza...