CONTACT

Romanii s-ar putea bucura de doua zile libere noi

Parlamentarii au pe ordinea de zi doua propuneri legislative noi. Acestea au in vedere introducerea a altor doua zile nelucratoare de sarbatoare legala.  24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Romane, are cele mai multe sanse sa fie declarata zi nelucratoare. La ora actuala, aceasta este recunoscuta doar ca sarbatoare nationala, potrivit legii 171/2004. Cererea se afla pe lista de dezbateri a Camerei Deputatilor, unde asteapta sa primeasca votul decisiv. Aceasta modificare presupune schimbarea articolului 139 din Codul Muncii.

Al doilea proiect de lege face referire la stabilirea ca zi nelucratoare de sarbatoare legala a Zilei Copilului. Daca majoritatea zilelor libere din Romania au fost acordate pe baza unor motive religioase, accentul este mutat acum pe familie. Aceasta initiativa are in vedere consolidarea relatiei dintre copii si parinti. In plus, contextul face referire la necesitatea unui mediu armonios pentru cei mici si la importanta timpului petrecut in familie. Propunerea urmeaza sa ajunga pe ordinea de zi a Senatului, urmand sa fie apoi adoptata sau nu tot de catre Camera Deputatilor.

In acest moment, Romania se afla pe una dintre ultimele pozitii din Uniunea Europeana in ceea ce priveste numarul zilelor libere acordate angajatilor. Codul Muncii recunoaste in prezent 12 zile libere legale, afara de cele de concediu:

  • 1 si 2 ianuarie
  • prima si a doua zi de Paste
  • 1 mai – Ziua Muncii
  • prima si a doua zi de Rusalii
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului
  • 30 noiembrie – Sfantul Andrei
  • 1 decembrie – Ziua Nationala a Romaniei
  • 25 si 26 decembrie – prima si a doua zi de Craciun

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...