CONTACT

Cosma către basarabeni: “Cereţi să dea jos monumentul mizeriei, tancul cu ţeava spre Iaşi!” VIDEO


Discurs extraordinar al lui Mircea Cosma, președintele Societății Cultural Istorice Mihai Viteazul Prahova, la dezvelirea bustului Regelui Ferdinand la Nisporeni, în Republica (deocamdată) Moldova.

Ceremonia de dezvelire a început cu intonarea imnurilor R. Moldova și României. Ministrul Apărării Anatol Șalaru, prezent la inaugurare, a făcut o comparație între figura lui Ferdinand I și actuala clasă politică. „Moldova are nevoie de oameni de stat. Astăzi avem mulți politicieni, dar din ei doar doi-trei sunt capabili să facă un sacrificiu. (…) În 1989 am fost aici la o mare adunare în care s-a discutat despre grafia latină, despre limba de stat, și tot raionul a fost alături de noi, treziți-vă din nou, că e timpul ca Moldova să decidă încotro s-o ia și fără d-voastră vom orbecăi încă 25 de ani cum am făcut până acum”, declara Ministrul Apărării.

Dar cel mai impresionant discurs a fost, ca de obicei, cel al lui Mircea Cosma. Politicianul român este probabil cel mai mare adept al ideii de ReUnire ale celor două teritorii românești și nu ratează nicio ocazie de a mai pune o cărămidă pe soclul viitoarei ReUniri a României cu Basarabia.

Vă invităm să urmăriți discursul lui Mircea Cosma și pentru o clipă să vă gândiți la cei din Basarabia, care trebuie să se întoarcă ACASĂ.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Sfântul Ștefan serbat în a treia zi după Crăciun: Tradiții și obiceiuri

Sfântul Ştefan, primul martir al Bisericii, este prăznuit pe...

Mai mulți copaci doborâți de vânt la Sinaia. Un arbore, căzut peste un autoturism

Mai mulți copaci au fost doborâti de vânt, vineri...

Crăciunul–origine, tradiţii şi ritualuri din întreaga lume

Crăciunul, cea mai cunoscută dintre sărbătorile creştine, care marchează...

Cele mai frumoase colinde românești pentru Crăciun

In fiecare an, de Craciun, pacea parca se pogoraste...