Gimnasta Cătălina Ponor a ocupat locul 7 în finala de la bârnă.
Foto: www.flickr.com
Olimpiada de la Rio de Janeiro a luat sfârșit, astfel că acum este vremea analizelor de tot felul. Conform specialiștilor, România a avut o zestre de fată sărmană – cinci medalii -, astfel că a ocupat la final locul 47 în clasamentul general. Potrivit statisticienilor, este cea mai slabă prestație a delegației noastre la Jocurile Olimpice de după al doilea Război Mondial.
Când ne raportăm la sportul românesc, avem în general tendința de a-i supraevalua potențialul, de unde și această dezamăgire generală legată de recolta de medalii. Producția pe cap de sportiv a fost departe de a fi îndeplinită, dar avem noroc că nu mai este printre noi tovarășu Ceaușescu pentru a ne trage la răspundere. Adevărul este că pe vremea lui, România se mișca bine pe frontul Olimpiadelor, fiind o sperietoare în anumite discipline sportive.
Să luăm exemplul gimansticii, în special cea feminină. Inegalabila Nadia Comăneci, extraordinara Ecaterina Szabo, al cărei record de patru medalii de aur la o singură ediție a Jocurilor Olimpice a fost egalat abia acum, după 32 de ani, de americanca Simone Biles, sau Daniela Silivaș erau nume rezonante pe vremea aceea. Tradiția a fost continuată după 1990 de sportive ca Lavinia Milosovici, Gina Gogean, Simona Amânar, Maria Olaru sau Cătălina Ponor, ultima fiind și singura gimnastă din România prezentă în concurs la Rio. Din păcate, tripla campioană de la Atena n-a reușit să ia nicio medalie în Brazilia, confirmând apusul gimnasticii românești.
Un alt domeniu în care am excelat, atletismul, a ajuns un fel de ținutul nimănui, după ce nume ca Doina Melinte, Maricica Puică, Gabriela Szabo sau Paula Ivan au impus respectul unei lumi întregi.
Dacă în gimnastică și atletism nu mai existăm, atunci putem spune că sportul românesc este la pământ. În acest context, aurul fetelor de la spadă – oare ce cotă o fi avut la pariuri sportive? -, argintul perechii Horia Tecău/Florin Mergea la tenis și medaliile de bronz aduse de halterofilul Gabriel Sâncrăian, luptătorul de origine cecenă Albert Saritov și de echipajul feminin de cantotaj 8+1 reprezintă un adevărat tezaur.
Tenismenul Horia Tecău, medaliat cu argint in proba de dublu masculin.
Foto: www.flickr.com
De ce oare ne mirăm și suntem nemulțumiți de acest bilanț, când în sportul românesc n-a existat nicio strategie în ultimii 25 de ani. Cât timp valoarea intrinsecă a sportivului a fost principalul factor care a făcut diferența, lucrurile au mers. Când au intrat în joc știința și marketingul, noi am rămas pe loc, iar națiunile preocupate de aceste două componente au progresat. De la baze sportive ultradotate, metode moderne de antrenament și refacere și până la promovarea eficientă a sportivului, acestea au făcut pași uriași înainte, în timp ce noi n-am făcut mai nimic. “Ma uit la cum se refac americanii și-mi plâng de milă”, i-a declarat înotătorul Robert Glință lui Cătălin Tolontan în timpul Olimpiadei de la Rio. Cam asta este tot ce putem face în momentul de față, însă atitudinea aceasta desprinsă din “Miorița” nu ne va duce decât mai în spate la următoarea Olimpiadă. E nevoie de o voință politică și de clarviziune pentru a resuscita în primă fază sportul românesc, după care să încercăm să-l repunem pe picioare.
