Școala – locul unde se formează viitorul copiilor noștri!


 

Prima zi de școală, primele emoții, la Școala “Sf.Vasile” Ploiești.

Câteva sute de bobocei, care începând de astăzi au devenit elevi, au umplut curtea școlii – unii nerăbdători să intre în clase, alții dezlipindu-se cu greu de fusta mamei.

 

 

Festivitatea de deschidere a debutat cu citirea unei Scrisori trimisă de mama unui copil, din care spicuim:" Dragă Lume, fiul meu începe astăzi școala. O vreme, totul va fi nou și ciudat pentru el. De aceea, aș dori să-l tratezi, cumva, cu blândețe. Vezi tu, până acum el, el a fost regele grădinii, a fost stăpânul curții…Acum, însă, lucrurile se vor schimba…Aș mai dori, Lume, să-l iei de mânuțe și să-l înveți ce trebuie să știe, ce trebuie să facă. Învață-l, mai ales, minunile din cărți…Învață-l să aibă încredere în propriile idei, învață-l să-și folosească cât mai bine
forța minții și a mâinilor, fără să-și negocieze niciodată sufletul și inima….Ai o sarcină grea, dragă Lume, dar am încredere deplină în tine".

Firește, conducerea Școlii i-a raspuns public acestei mame, asigurând-o că, aici, la această școală – una dintre cele mai bune din Ploiești, cu cadre didactice remarcabile – copilul său, alături de ceilalți elevi, va avea Viitorul asigurat.

Recente

Citeste si...

Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare viteză, începând cu anul viitor

Compania Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare...

Podul de la Telega intră în reparaţii. Circulaţia va fi restricţionată

Lucrările de reparaţii la podul de peste Doftana, aflat...

Operaţiunea Jupiter, un nou episod: 51 de acţiuni operative la nivel naţional

În această dimineaţă sunt în desfășurare 51 de acțiuni...

Incendiu la o grădiniţă din Gornet Cricov. Acoperişul clădirii a luat foc

Un incendiu a izbucnit marţi dimineaţă la o grădiniţă...