CONTACT

Deschidere de an școlar „altfel” la Grădinița Sfântul Mina din Ploiești FOTO

Inițiativă extraordinară a conducerii Grădiniței Sfântul Mina din Ploiești. Deschiderea oficială a anului școlar a fost puțin…altfel, iar micuții au renunțat rapid la lacrimile obișnuite și s-au distrat pe cinste.

Părinții și copiii au avut fost întâmpinați la intrarea în grădiniță de o ghirlandă multicoloră din baloane. Iar după ceremonia oficială și de binecuvântarea preoților, micuții au fost "invadați" de mai multe personaje din povești care i-au antrenat într-o petrecere de bun venit.

Copiii au fost încântați și până și "plângăcioșii" de la grupa mică au uitat de lacrimi și au fost numai ochi și urechi la poveștile Piratului și ale Albei ca Zăpada.

Grădinița Sfântul Mina demonstrează astfel că și la o unitate de învățământ "de stat" condițiile pot fi aceleași ca la grădinițile particulare. Ba chiar mai bune, am putea spune noi, în cunoștință de cauză…

Fotografiile sunt mai mult decât sugestive…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Ploiestiul va avea tramvaie noi în 2027!

Primarul Mihai Politeanu a anunțat, într-o conferintă de presă,...

Sabina Itcus- adolescenta din Ploiesti care a cucerit Parlamentul European cu flautul său!

La doar 16 ani, Sabina Itcus este unul dintre...

TCE Ploiesti incotro? Conferinta de presă primar Mihai Politeanu si prefect Daniel Nicodim

Situația TCE Ploiesti este tema conferinței de presă susținută...

Oficial: Agresorii sexuali nu pot fi angajaţi în școli, spitale sau centre de educație fizică și sport

Agresorii înscriși în Registrul național al persoanelor care au...