Un poet român, cu adevărat mare, Marin Sorescu, şi-a luat adio de la viaţă cu o poezie profundă poem intitulat “Scară la cer”:
Un fir de păianjen
Atârnă de tavan,
Exact deasupra patului meu.
În fiecare zi observ
Cum se lasă tot mai jos.
Mi se trimite şi
Scară la cer –zic,
Mi se aruncă de sus.
Deşi am slăbit îngrozitor de mult,
Sunt doar fantoma celui ce-am fost.
Mă gândesc că trupul meu
Este totuşi prea greu
Pentru scara asta delicată.
Suflete, ia-o tu înainte,
Pâş! Pâş!
Poemul “Scara la cer”- care face parte din ultimul volum de versuri al poetului Marin Sorescu, volum sugestiv intitulat “Puntea” – este scris, efectiv, pe patul de moarte, în luna decembrie 1996. Versurile, dictate soţiei sale Virginia, exprimă sentimentele de tristeţe şi nostalgie ale Poetului, care se simţea pe puntea care leagă viaţa de moarte, el acceptând liniştit şi creativ ideea sfârşitului iminent.
