CONTACT

Plafonul de 250.000 de franci elveţieni a fost eliminat de comisii din legea privind conversia creditelor

Comisiile juridică şi de buget ale Camerei Deputaţilor au aprobat, luni, eliminarea plafonului de 250.000 de franci elveţieni din legea privind conversia creditelor, după rediscutarea făcută la solicitarea PSD şi au adăugat prevederi care să clarifice procedura de conversie a acestor credite.

PSD a solicitat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, rediscutarea acestui proiect, pentru eliminarea plafonului de 250.000 de franci elveţieni. După discuţii de aproximativ 20 de minute, Comisiile reunite de buget şi juridică au decis eliminarea acestui plafon, dar şi introducerea unor amendamente care să clarifice procedura de conversie.

Astfel, potrivit unui amendament introdus la solicitarea deputatului Ana Birchall, conversia creditelor va fi făcută printr-un act adiţional la contract, iar băncile nu vor avea posibilitatea de a refuza clienţilor această solicitare. Băncile vor putea însă ataca în instanţă actul.

Comisiile au aprobat noul raport al proiectului de lege, care va ajunge, marţi, la votul final al Camerei Deputaţilor.

Liviu Dragnea a anunţat că, luni, deputaţii PSD vor cere retrimiterea proiectului la comisie, pentru eliminarea plafonului de 250.000 de franci elveţieni pentru conversia creditelor.

”Un răspuns pentru toţi cei care m-aţi întrebat despre proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elveţieni: Săptâmâna trecută, am eliminat amendamentul legat de pragul de 50%. Astăzi vom propune retrimiterea proiectului de lege la Comisie pentru a fi eliminat şi pragul de 250.000 CHF, urmând ca marţi, la votul final, legea să poată fi adoptată”, a scris Dragnea pe pagina sa de Facebook.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Cum te ajută un credit ipotecar să-ți cumperi casa mult dorită

Când te gândești la casa ideală, probabil o proiectezi...

Staţii de aşteptare moderne la Ploieşti. A fost stabilit câştigătorul licitaţiei

Ploieştenii care folosesc transportul în comun vor benefcia de...

S-a câştigat marele premiu la Loto 6/49, cu un bilet de doar 12 lei

Un român a jucat un bilet simplu, de 12...

Peste 1000 de sancţiuni aplicate de poliţiştii prahoveni bicicliştilor şi pietonilor, doar în luna octombrie

Indisciplina în trafic a biciliştilor şi pietonilor prahoveni a...