CONTACT

A decedat Radu Câmpeanu, primul lider liberal de după evenimentele din decembrie 1989

Fostul lider liberal Radu Câmpeanu a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 94 de ani.

”Anunţăm cu mâhnire că seniorul liberal, Radu Câmpeanu, a încetat astăzi din viaţă. Rămâne în inimile noastre ca primul preşedinte al partidului după 1989, cel care a reînfiinţat PNL după cumplita perioadă comunistă şi anii petrecuţi în închisoare ca deţinut politic. Suntem cu toţii alături de familia îndoliată”, anunţă PNL.
Radu Anton Câmpeanu s-a născut în 28 februarie 1922, în Bucureşti. În studenţie, a fost şef al Tineretului Liberal.

Radu Câmpeanu a fost arestat în 1948, iar după mai mulţi ani în închisorile comuniste este eliberat şi emigrează în Franţa.

A fost primul preşedinte al PNL după căderea regimului comunist, deţinând funcţia timp de trei ani.

Radu Câmpeanu a fost candidatul PNL la Preşedinţia României, în 1990, obţinând 10,64% din voturi.

În 1992, sub conducerea sa, PNL a decis ieşirea din Convenţia Democrată din România, iar la alegerile de la finalul anului partidul s-a situat sub pragul electoral de 3%.

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, a declarat miercuri că prin moartea lui Radu Câmpeanu România mai pierde încă o personalitate care din păcate nu mai apare în zilele noastre.

"Sunt întristat foarte mult de această veste. Ştiam că nu este într-o stare bună, cauză din care, în ultimii doi — trei ani, nu a mai participat activ la viaţa politică. S-a retras, alături de băiat, să se îngrijească de starea sa de sănătate. (…) România pierde încă o personalitate care nu mai apare, din păcate, în zilele noastre, o personalitate care nu a dezamăgit pe nimeni. A pătimit ca liberal făcând ani grei de închisoare", a afirmat Quintus, pentru AGERPRES.

El a subliniat că a colaborat foarte bine cu Radu Câmpeanu la conducerea PNL.

"Din 1993 când la congresul de la Braşov am concurat unul împotriva celuilalt am colaborat perfect cu el. Nu am ţinut seama că unul este preşedinte şi celălalt vicepreşedinte. Am condus partidul bine, am izbutit să venim în construcţia Convenţiei, iar apoi partidul s-a dezvoltat", a spus Quintus.

Seniorul liberal a precizat că el l-a cunoscut şi ca prieten pe Radu Câmpeanu.

"A fost un prieten bun. Ne-am înţeles foarte bine. Nu era un om accesibil, dar când îşi deschidea sufletul se vedea că are o puternică bogăţie sufletească", a adăugat Mircea Ionescu-Quintus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...