CONTACT

Bruxelles – oraşul Speranţei


 

Recent, Parlamentul European din Bruxelles a găzduit o delegaţie din 40 de persoane din România, patru dintre ele fiind cetățeni ai Republicii Moldova, din raionul Sângerei.Președinta Fundației „Copăceni-VDR”, dna Maria Bajura, a beneficiat de o invitaţie specială din partea deputatului prahovean Laurențiu Rebega. In urma acestei vizite, dna Bajura a publicat impresia sa de la Bruxelles, în ziarul “Ecoul Nostru” din raionul Sângerei, insemnare pe care o redăm intocmai, Speranța fiind cuvântul cel mai potrivit pentru Moldova din stânga Prutului.

“S-a preconizat o agendă bogată de activitate. Pentru început ni s-a organizat o excursie prin Parlamentul European, unde ni s-a explicat că instituţia este o adunare parlamentară multinaţională unică, aleasă în mod direct de către cetăţeni. Cei 751 de membri ai Parlamentului European reprezintă peste 500 de milioane de cetăţeni din 28 de state membre. Cetăţenii europeni pot participa la procesul politic prin mai multe moduri: pot vota la alegeri, îşi pot contacta deputatul care îi reprezintă în Parlamentul European sau pot lansa o iniţiativă cetăţenească prin care să îi solicite Comisiei Europene să pregătească o propunere legislativă. Apoi au urmat mese rotunde în incinta Parlamentului European cu deputatul Laurențiu Rebega, unde au avut loc dezbateri şi discuţii ce ţin de diverse domenii: învăţămînt, agricultură, medicină, cultură.

Uniunea Europeană reprezintă un proiect fascinant bazat pe pace, libertate, stabilitate şi prosperitate. S-au propus soluţii, procedee şi oferte proiectelor noi. Parlamentul European acordă o atenţie deosebită menţinerii caracterului transparent şi democratic al instituţiilor sale. Am vizitat mai multe obiecte culturale din Bruxelles, dintre care și Parlamentarium, situat în clădirea Willy Brandt. Prin intermediul unor prezentări audiovizuale dinamice, interactive şi cu ajutorul unui ghid audiovizual personal am descoperit într-un mod captivant şi stimulativ ce înseamnă democraţia europeană.

Casa Istoriei Europene ne-a oferit o şansă de a vedea istoria continentului, pentru că găzduieşte expoziţii, evenimente şi o colecţie permanentă, destinate şă reprezinte nucleul unui rezervor de memorie europeană comună. Ne-am întors cu viziuni noi care sunt necesare de a fi implimentate în țara noastră. Exprimăm recunoștința oficialilor români pentru suportul prietenesc care îl acordă cetățenilor din Republica noastră, căci doar împreună vom face lucruri frumoase. Să ne unim eforturile pentru o Europă a noastră și a generațiilor viitoare, care să reprezinte un cămin solid din punct de vedere economic, echitabil din punct de vedere social, liber și democratic pentru toți europenii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

La Ploiesti, începe Târgul de Toamnă!

S.C. Hale și Piețe SA organizează, în perioada 25...

Donatorii de celule stem nu mai trebuie să plătească CASS timp de 10 ani

Persoanele fără venituri din România care figurează pe lista...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...