CONTACT

Proiect chinezesc de 50 de milioane de euro în județul Prahova


 

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Ludmila Sfîrloagă, a primit  sâmbătă, 29 octombrie 2016, vizita unei delegaţii oficiale din  Republica Populară Chineză, condusă de Bing Zhingang – viceguvernatorul provinciei Liaoning.

 Vizita delegaţiei chineze vine pe fondul proiectului de dezvoltare al Parcului Industrial chinezesc de la Băicoi al companiei METEOR Internaţional Import Export, care are ca scop identificarea condiţiilor de implementare a unor viitoare investiţii, în valoare de 50 milioane de euro.
Într-o primă etapă este vizată extinderea Parcului METEOR, principalele acțiuni ale delegaţiei chineze fiind dezvoltarea infrastructurii de construcţii, racordarea la utilităţi, precum şi construirea unui centru expoziţional în judeţul Prahova.

De reținut faptul că acest proiect de investiţii chinez a căpătat contur şi datorită facilităţior fiscale, administrative şi a celor legate de furnizarea utilităţilor necesare dezvoltării activităţilor economice în acest parc.

Se estimează că un număr de 30 de companii şi importanţi investitori clasaţi în top 500 din RP Chineză şi-au manifestat interesul de a-şi stabili facilităţi de producţie în Parcul Industrial Meteor.

 Provincia Liaoning, cu o populaţie de 44 milioane de locuitori, este cea mai veche şi cea mai importantă zonă industrială din China, aici dezvoltându-se sectoare economice, precum industria aeronautică şi aeroportuară, industria navală, industria auto, industria feroviară, IT, construcţii şi materiale de construcţii, industria agro-alimentară.
 
La întâlnirea cu oaspeţii chinezi au mai participat subprefectul judeţului Prahova, Mădălina Lupea şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, Aurelian Gogulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...