“Am copilărit și făcut școala la Ploiești. Acest oraș e al doilea loc în care m-am născut” (Toma Caragiu).
Sâmbătă, 29 octombrie 2016, un grup de reputați oameni de cultură ploieșteni, atașați de orașul lor, de istoria lui spirituală și culturală, printre care prof. Nelu Stan, prof.dr. Al.I.Bădulescu, ing. Emil Stroian, George.Ploscaru, Jean Groșescu ș.a., a finalizat ideea lansată lansată mai demult de Nelu Stan, aceea de a-l cinsti pe marele actor Toma Caragiu, fost director al teatrului care-i poartă numele din Ploiești, printr-o placă omagială, care să fie instalată pe fațada casei din Ploiești, str.Rudului nr.144. Casă în care Nea Tomiță, împreună cu tatăl, mama și surorile lui a locuit, cu chirie, la familia Baciu, între anii 1945 și 1953.
Cel care și-a asumat misiunea onorabilă de a finanța integral realizarea acestei plăci omagiale a fost ing. Stroian, cu ajutorul tânărului sculptor Petre Leescu. “O palmă dată Primăriei Ploiești, care ea trebuia sa facă acest lucru. Ba, mai mult, nici măcar nu s-a învrednicit să aprobe acest act de cinstire a marelui actor, o mândrie a ploieștenilor…” – după cum spune prof.Nelu Stan.
Evenimentul dezvelirii plăcii omagiale de sâmbătă, pe fațada casei unde acum locuiește familia Ilie – un om foarte modest, dar tare mândru că a pregătit cum se cuvine, din sărăcia lui, “casa lui Nea Toma” pentru eveniment (are o pensie de doar 400 de lei!) – a avut loc, mai întâi, la Școala gimnazială “Florin Comișel” din apropiere, în prezența conducerii școlii și a câtorva zeci de admiratori ai celui care a fost un “actor de geniu”, cum l-a caracterizat presa franceză pe marele actor român. Din păcate, la eveniment nu a fost prezentă nicio oficialitate municipală sau județeană și nici vreun reprezentant al Teatrului „Toma Caragiu”!
Despre marele dispărut la cutremurul din 1977, au vorbit: prof.dr. Al.I.Bădulescu, prof. Nelu Stan și ing. Emil Stroian, care au depănat amintiri de neuitat avute cu Toma Caragiu. A urmat, apoi, momentul dezvelirii plăcii memoriale, nu înainte ca aceasta să fie sfințită de preotul Alexandru Niculescu, de la Biserica Sf.Ecaterina.
Pentru tânăra generație care nu a apucat să râdă cu/de Toma Caragiu, se cuvine să dau cîteva date din biografia sa: s-a născut pe 21 august 1925, în familia aromânilor Nico Caragiu și Atena Papastere Caragiu, originari din satul Aeto Milista, provincia Konista, Grecia. Aici, copilul Toma face primii ani de şcoală, până, probabil, prin 1939-1940, când familia (mama, tata și cele două surori mai mici, Matilda (căsătorită Marioțeanu – 1927-2009 – devenită profesoară universitară, renumită lingvistă, membră a Academiei Române) și Geta (căsătorită Gheorghiță), născută în 1929, devenită sculptoriță, autoarea monumentului amplasat în apropierea teatrului din Ploieşti şi la mormântul din Cimitirul Belu, din Bucureşti.) se refugiază în Cadrilater, care atunci aparţinea României. După o serie de peregrinări, ei se stabilesc în Ploieşti. Probabil prin 1940, de vreme ce îl găsim pe Toma elev în clasa a VIII-a la Liceul “Sfinţii Petru şi Pavel”, ceea ce ar presupune că avea vârsta de 15 ani.
Elev fiind, este cooptat în trupa de teatru a liceului, unde se remarcă. Scrie în revista liceului “Frământări”. Obţine diploma de bacalaureat în vara anului 1945.
Se înscrie la Drept, dar abandonează cursurile și intră la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti, clasa Victor Ion Popa. În vacanțe, vine acasă și, adunând în jurul său prieteni îndrăgostiţi de arta dramatică, se joacă de-a spectacolele prin mahala şi, în cele din urmă, realizează spectacolul Tache, Ianke și Cadâr , creaţie a mentorului său Victor Ion Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din Ploiești, apoi spectacolul “Trandafirii roșii” de Zaharia Bârsan. Pe scheletul acestui grup, de acum recunoscuţi ca artişti, ia ființă „Brigada culturală Prahova” care se va transforma, în 1947, în „Teatrul Sindicatelor Unite”, teatru care, la rândul său, se va constitui în „Teatrul de Stat Ploiești”.
Debutul pe scenă îl face, în 1948, la 23 de ani, ca student în anul III, pe scena studioului „Teatrului Național” din Piața Amzei. Joacă rolul unui scutier, în piesa “Toreadorul din Olmado”, pus în scenă de regizorul Ion Şahighian.
La 1 mai 1948, este angajat ca membru al corpului artistic al Teatrului Naţional, iar în 1949, la 24 de ani, obține diploma de absolvire a IATC.
Din 1 aprilie 1951, îl găsim angajat la Teatrul de Stat din Constanţa, recent înființat, unde joacă, printre alte roluri, pe Rică Venturiano, în piesa “O noapte furtunoasă”. Se căsătorește, în 1952, cu Maria Bondar (alintată „Bebe”), colegă de teatru, adoptă o fetiță de 3 ani, Maria (Doina) devenită Caragiu, de care divorţeată după zece ani.
În 1953, la vârsta de 28 de ani, este numit director al Teatrului de Stat din Ploieşti, funcție pe care o va deține până în 1965, când acceptă invitaţia lui Liviu Ciulei de a juca la Teatrul “Bulandra” din Capitală.
Pe scena ploieșteană interpretează 34 de roluri, pe timpul directoratului său realizându-se 90 de premiere (7 pe an?!). Aici sau încă de când se afla la Ploieşti, se căsătoreşte cu actrița Elena Bichman, mai tânără cu 12 ani, aflată și ea la a doua căsnicie. Cei doi cumpără o casă ţărănească în satul Brătulești, comuna Periş, aflată la circa 29 km de Capitală, unde își petrec timpul liber. Casa va fi vândută după moartea maestrului, de către moștenitorea sa, Maria (Doina) Caragiu.
Toma Caragiu a jucat alături de alți monștri sacri, cum ar fi Ştefan Bănică, Octavian Cotescu, Jean Constantin, Marin Moraru și alții.
În seara din 4 martie 1977, artistul avea în vizită pe prietenul său, regizorul de film și televiziune Alexandru Bocăneţ, venit să sărbătorească finalizarea filmului său “Gloria nu cântă”, în care Toma Caragiu juca rolul principal. Blocul Continental în care locuia a fost distrus de cutremur până la etajul III. Toma Caragiu locuia la etajul II, însă el şi prietenul său au fost prinși între dărâmături, când încercau să fugă pe scări.
Trupul actorului a fost găsit la șase zile după cutremur, iar funeraliile au avut loc a doua zi, pe 11 martie 1977, la Cimitirul Bellu.
