CONTACT

Doliu în PSD Prahova. A murit Ileana Cîrlan, primărița comunei Călugăreni

Administraţia locală din Prahova este, din nou, în doliu. Ileana Cîrlan, primăriţa comunei Călugăreni, a decedat astăzi. Avea numai 59 de ani, iat dispatiţia ei a luat prin surprindere pe toată  lumea

"Pentru un suflet minunat!
Primăriţa noastră!
Cîrlan Ileana este primăriţa noastră, nu numai a celor din comuna Călugăreni. Nu putem vorbi la trecut de domnia sa. Ceea ce putem face însă, este să ne înfrângem durerea şi frustrarea şi să spunem tuturor ce om minunat a fost Ileana Cîrlan.
Noi ştim, cei din Călugăreni ştiu, toţi ceilalţi vor afla de la noi că Ileana Cîrlan a fost genul acela de primar pe care îl suni în miez de noapte şi vine să te ajute, genul de primar care empatizează cu toată bucuria, tristeţea sau sărăcia dintr-o comunitate.
A fost primarul-om care sfinţeşte locul. Suntem la fel de norocoşi ca locuitorii din Călugăreni că am cunoscut-o şi am apreciat-o.
Suntem obişnuiţi să ne fie în preajmă ca in fiecare an şi, chiar dacă nu suntem pregătiţi pentru un astfel de moment, transmitem familiei îndurerate toată compasiunea şi susţinerea noastră!

DUMNEZEU S-O ODIHNEASCĂ ÎN PACE!" , este mesajul postat de PSD Prahova pe reţeaua de socializare Facebook

Ileana Cîrlan câştigase în iunie al cincilea mandat de primar al comunei Călugăreni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...