CONTACT

Bonurile de masă, 15 lei din luna decembrie

Consumul, cel care a fost principalul motor al economiei anul acesta, primeşte un impuls suplimentar. De pe 1 decembrie creşte valoarea tichetelor de masă acordate salariaţilor de la 9,5 la 15 lei. Asta înseamnă că aproape jumătate dintre angajaţii din România, adică 2 milioane de persoane, care primesc tichete de masă, vor avea câştiguri mai mari în fiecare lună.

Valoarea tichetelor de masă creşte cu 50% şi ajunge la 0,52% din salariul mediu brut pe economie. Suma de 15 lei, cât valorează tichetul, ar trebui să fie echivalentul unei mese calde de prânz.

Chiar și cu această majorare, România are cea mai mică valoare a tichetelor de masă din toate țările europene. Valori apropiate de cele din România mai sunt doar în Polonia, Cehia şi Austria. În Franţa, Spania şi Suedia tichele au valori duble sau chiar triple.

Tichetele de masă reprezintă cel mai utilizat beneficiu extrasalarial. Iată care e valoarea bonurilor de masă în alte țări din Europa:

Valoarea tichetelor de masă în Europa

Austria – 4,4 euro/zi (19,51 lei)

Belgia – 7 euro/zi (31 lei)

Cehia – 100 coroane/zi (16 lei)

Elveția – 100 franci/lună (424 lei) – 20 lei (la 21 zile lucrătoare)

Finlanda – 10 euro (44,34 lei)

Franța – 8,8 euro (39 lei)

Grecia – 6 euro (26,6 lei)

Italia – 5,29 euro (23,5 lei)

Polonia – 190 zloți polonezi/ lună (200 lei) – 9,52 lei (la 21 zile lucrătoare)

Slovacia – 4,2 euro (18,62 lei)

Spania – 9 euro (39,9 lei)

Suedia – 84 coroane suedeze (39,5 lei)

Turcia – 12,96 lire turcești (20,35 lei)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case, în Vălenii de Munte/ VIDEO

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case!...

Pacienții cu boli cronice scapă de biletul de trimitere! Pot merge direct la specialist

Pacienții cu boli cronice scapă de biletul de trimitere!...

Incendii de vegetație uscată în totiul nopții, în Prahova!

Incendii de vegetație uscată în totiul nopții, în Prahova!...