CONTACT

(E) After-school susținut de primărie pentru elevi– proiect PNL

PNL Prahova susține implementarea unui program after-school gratuit pentru elevii din clasele I-IV.

În acest sens, grupul parlamentar al PNL Prahova va promova încă de la începutul viitorului mandat un proiect de lege care să vizeze reglementarea metodelor de finanțare a programelor de acest tip atât din fonduri de la bugetul local, cât și din alte surse.

De asemenea, prin noul proiect legislativ, parlamentarii liberali vor încerca să transfere responsabilitatea și decizia privind organizarea și gestionarea programului exclusiv către autoritățile locale.

Concret, după terminarea cursurilor, cu acordul în scris al părinților, elevii își vor putea face temele și vor desfășura activități extra-școlare sub îndrumarea cadrelor didactice, în clasă sau alte spații disponibile din incinta unităților de învățământ. La solicitarea părinților, elevii vor putea beneficia și de o masă caldă sau o gustare, la prânz, în sistem catering.

Pe lângă avantajele directe pentru elevi și familiile acestora, inițiatorii proiectului anticipează că vor apărea efecte benefice imediate și asupra altor categorii socio-profesionale cum ar fi:

–           generarea de venituri suplimentare pentru dascălii care vor aplica pentru program,

–           împiedicarea deprofesionalizării și reducerea șomajului în rândul tinerelor mame dornice să se reîncadreze în muncă după perioada de concediu post-natal.

Liberalii ploieșteni au avut deja o serie de discuții de principiu cu primarul Adrian Dobre și specialiști ai primăriei care s-au arătat deciși să înceapă implementarea proiectului în școlile din Ploiești odată cu începerea anului școlar 2017/2018.

Publicat de către STIRIACTUALE  la comanda PNL Prahova C.U.I MF 11160004

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Ion Iliescu a murit la 95 de ani

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a murit marți,...

12 august -ziua fără masină în Ploiesti Propunerea CSJ Prahova

Reprezentanții Clubului Sportiv Județean Prahova lansează ploiestenilor o provocare.  "12...

Vlad Oprea, suspendat din funcția de primar al orașului Sinaia

Mandatul de primar al orasului Sinaia a lui Vlad...

Autobuzele electrice intră pe traseele din Ploiești! Transport mai curat pentru oraș și zona metropolitană

Autobuzele electrice intră pe traseele din Ploiești! Municipiul face...