CONTACT

Handbal feminin: Victorie de senzație a României la EURO 2016, în fața campioanei olimpice Rusia

Naționala feminină de handbal a României a obținut o victorie de senzație în fața echipei Rusiei, campioana olimpică en titre, cu scorul de 22-17 (11-9), miercuri seara, la Helsingborg, în Grupa D a Campionatului European – EURO 2016 din Suedia.

Tricolorele au făcut un meci extraordinar, mai ales în defensivă, unde tânăra Denisa Dedu a făcut un meci incredibil, cu 22 de mingi salvate din 39 de aruncări (procentaj de 56%).

De remarcat că România nu a fost condusă în acest meci nici măcar o singură dată.

Echipa antrenată de ibericul Ambros Martin a fost în avantaj în primele minute (1-0, 2-1), iar la scorul de 2-2 (min. 5) au trecut 11 minute fără ca Rusia să marcheze, în timp ce România a punctat de cinci ori, scorul fiind de 7-2 (17). Campioana olimpică s-a apropiat apoi la două goluri, 9-7 (26), iar apoi la unul singur, 10-9 (29), dar la pauză România conducea cu 11-9.

Debutul părții secunde a fost unul dificil pentru românce, care s-au văzut egalate (11-11), iar adversarele au avut câteva șanse de a trece la conducere. România s-a apărat magistral și a revenit din nou la conducere pe tabelă, 16-14 (40), scor la care timp de zece minute niciuna dintre echipe nu a reușit să înscrie. Rusia a reușit din nou egalarea, în min. 53, 17-17, dar echipa noastră nu s-a clătinat și a făcut un final remarcabil, marcând de cinci ori fără să primească gol până la expirarea timpului de joc, reușind o victorie memorabilă, cu 22-17.

Dedu a fost desemnată, în mod firesc, cea mai bună jucătoare a meciului.

Au evoluat echipele:

România: Denisa Dedu (22 mingi salvate) — Aneta Udriștioiu (1 gol), Gabriella Szucs, Melinda Geiger (2), Crina Pintea (2), Eliza Buceschi (7), Cristina Neagu (7), Ana Maria Iuganu (2), Cristina Zamfir, Oana Manea (1), Mădălina Zamfirescu, Laura Chiper. Selecționer: Ambros Martin.

Rusia: Victoria Kalinina (17 mingi salvate), Elena Utkina — Liudmila Postnova (4), Daria Dmitrieva (3), Ana Sen (2), Ana Viahireva (3), Marina Sudakova, Vladlena Bobrovnikova (1), Daria Samohina (2), Ksenia Makeeva, Victoria Jilinskaite, Karina Sabirova, Kristina Kojokar (1), Elizaveta Malașenko, Olga Gorșenina (1), Antonina Skorobogatcenko. Selecționer: Evgheni Trefilov.

Au arbitrat sârboaicele Vanja Antic și Jelena Jakovljevic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

S-a lansat petiţia online împotriva transformării Spitalului CFR din Ploieşti în secţie a Spitalului Judeţean

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a cerut Consiliului Judeţean Prahova...

Lucrările pe șantierul variantei ocolitoare Comarnic avansează. Ultima autorizație de construire a fost emisă

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a efectuat astăzi...

Spectacolul folcloric „Hai la Brâu!” a ajuns la ediția a III-a

Asociaţia Folclorică „Brâu Muntenesc” organizează sâmbătă, 15 noiembrie, spectacolul...

Pompierii prahoveni avertizează: urmează o perioadă în care creşte numărul incendiilor de locuinţe

Pompierii prahoveni au transmis un avertisment către populaţie, în...