CONTACT

O ambulanţă SMURD care transporta un pacient s-a ciocnit cu un autoturism, într-o intersecţie din Ploieşti

O ambulanţă SMURD care transporta un pacient la spital s-a ciocnit, luni, cu un autoturism într-o intersecţie din Ploieşti. Femeia aflată la volanul maşinii a fost dusă la spital, ea fiind inconştientă, în timp ce pacientul din ambulanţă, care nu a fost rănit în accident, a fost preluat de o altă autosanitară.

Accidentul a avut loc luni, la orele prânzului, în intersecţia dintre străzile Văleni şi Radu de la Afumaţi din Ploieşti. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că ambulanţa SMURD a intrat în coliziune cu un autoturism pe fondul neacordării de prioritate, poliţiştii urmând a stabili cine este vinovat de producerea accidentului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, ambulanţa SMURD circula cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune şi transporta către Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti un pacient diabetic, care nu a fost rănit în urma accidentului. Acesta a fost luat de un alt echipaj medical şi dus la spital cu o ambulanţă a Serviciului Judeţean Prahova.

Conform aceleiaşi surse, femeia aflată la volanul autoturismului implicat în accident a fost preluată, în stare de inconştienţă, de către o ambulanţă de terapie intensivă.


 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...