Locul din România în care a fost cel mai frig: -53 de grade Celsius

Meteorologii anunță că a fost cea mai joasă temperatură înregistrată iarna aceasta. Este în continuare cod portocaliu de ger în aproape toată țara. Iar meteorologii anunță că după ce scăpăm de ger se întorc ninsorile abundente, în sudul și estul țării.

Potrivit meteorologilor, codul portocaliu va fi valabil și marți în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania și în Maramureș, unde gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între – 29 și – 15 grade, iar maximele între – 15 și – 10 grade.

Cea mai scăzută temperatură resimțită, înregistrată de meteorologi, a fost în Munții Țarcu. Aici s-a înregistrat o temperatură resimțită de – 53 de grade Celsius.

La Vârful Omu au fost – 23 de grade Celsius, însă temperatura resimțită a fost de -51 de grade Celsius. De asemenea, la Întorsura Buzăului au fost -32 de grade Celsius, iar la Miercurea Ciuc și Brașov s-au înregistrat -27 de grade Celsius.

În Capitală au fost -21 de grade Celsius, iar primarul general, Gabriela Firea, a anunțat că școlile vor rămâne închise toată săptămâna aceasta.

CFR a anunțat anularea a 44 de curse din cauza gerului. Sunt probleme și la garniturile care se află pe traseu din cauza frigului. Temperaturi scăzute înregistrate la nivelul șinei sunt la Petroșani (-28 de grade Celsius), Bușteni (-26 de grade Celsius), Miercurea Ciuc (-30 de grade Celsius), Sibiu (-27 grade Celsius) sau București (-20 de grade Celsius).

Recente

Citeste si...

Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare viteză, începând cu anul viitor

Compania Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare...

Podul de la Telega intră în reparaţii. Circulaţia va fi restricţionată

Lucrările de reparaţii la podul de peste Doftana, aflat...

Operaţiunea Jupiter, un nou episod: 51 de acţiuni operative la nivel naţional

În această dimineaţă sunt în desfășurare 51 de acțiuni...

Incendiu la o grădiniţă din Gornet Cricov. Acoperişul clădirii a luat foc

Un incendiu a izbucnit marţi dimineaţă la o grădiniţă...