CONTACT

Când dispar taxele pentru serviciul roaming în UE

Tarifele de roaming în Uniunea Europeană vor fi eliminate începând cu 15 iunie 2017, potrivit președintelui Autorității Naționale pentru Reglementare și Administrare în Comunicații (ANCOM).

„Începând cu data de 15 iunie 2017, utilizatorii finali din România (cu abonamente sau cartele) vor putea folosi minutele/SMS-urile/MB(GB), disponibile la nivel național în afara propriei rețele, inclusiv în roaming în interiorul UE, fără alte costuri suplimentare.

În cazul utilizatorilor finali de cartele și a celor care beneficiază de planuri tarifare nelimitate, furnizorii vor putea aplica anumite limite rezonabile în ceea ce privește serviciile de date consumate în roaming în interiorul UE. Principiile pentru stabilirea acestor limite rezonabile au fost agreate la nivel european, dar ANCOM are mai multe responsabilități în ceea ce privește modul concret în care acestea vor fi aplicate și monitorizate”, a declarat Cătălin Marinescu, într-un interviu pentru jurnaliștii de la Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a clarificat, la sfârșitul anului trecut, neînțelegerile provocate de normele privind roamingul în spațiul UE.

„Vreau să fiu foarte clar: am decis eliminarea roamingului. Nu mai trebuie să plătiţi din iunie 2017.

Roamingul înseamnă să călătoreşti, să circuli în interiorul Uniunii Europene, să mergi în vacanţă. În medie, europenii călătoresc 12 zile pe an. Comisia, prin normele de aplicare, a decis eliminarea taxei de roaming pentru minimum 90 de zile pe an pentru milioanele de oameni care călătoresc: studenţi, turişti, oameni de afaceri.

Aceştia au nevoie de protecţie, nu clienţii care locuiesc permanent în străinătate şi au abonament acasă”, a explicat Margaritis Schinas, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Precizările vin după ce o parte a presei europene a relatat că taxa de roaming nu va fi eliminată.

De la 30 aprilie 2016, utilizatorii români care au ales planurile tarifare de bază pentru serviciile de roaming (Eurotarifele) comunică în țările UE la aceleași costuri ca în România, la care operatorii pot adăuga o taxă suplimentară de maximum 5 eurocenți / minut pentru apelurile efectuate către statele membre UE, și de maximum 1,14 eurocenți / minut în cazul apelurilor primite, a anunțat Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.

În ceea ce privește SMS-urile, operatorii pot adăuga cel mult 2 eurocenți pentru trimiterea unui mesaj text (SMS) către țările UE, în timp ce accesul la internet poate fi taxat suplimentar cu maximum 5 eurocenți / MB (toate fără TVA).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...