CONTACT

Top 10 cuvinte folosite greşit în scriere şi în vorbire

Un profesor de limbă română a făcut pentru „Adevărul“ un top al cuvintelor folosite incorect atât în scris, cât şi vorbire. Specialistul subliniază că termenii utilizaţi incorect în limba română devin în timp uzuali din cauză că sunt folosiţi frecvent în varianta greşită.

Potrivit profesorului, cuvintele utilizate greşit din necunoaşterea normelor limbii devin în timp mai cunoscute decât forma lor corectă.

1. „Genuchi, genuche, genunche, gerunchi” – forme incorecte întâlnite în limbajul curent pentru termenul „genunchi”. Singura formă literară este „genunchi” care provine din latinescul genunculum.

2. „Genoflexiune” – formă eronată folosită pentru termenul de „genuflexiune”. Greşeala se explică prin alăturarea prefixului „geno”, care înseamnă rasă, dar care nu are nicio legătură cu cuvântul „genuflexiune”. Termentul corect este format din rădăcina termenului „genunchi”, „genu -”.

3. „Delicvent” – formă incorectă a termenului „delincvent” care se foloseşte din cauza confuziei potrivit căreia cuvântul provine de la „delict”.

4. „Ştinţă” – formă incorectă a cuvântului „ştiinţă”, care înseamnă cunoaştere sau ansamblu de cunoştinţe.

5. „Fregvent, segvenţă” – forme incorecte ale termenilor „frecvent”, „secvenţă”, greşeli care apar pe fondul consoană sonoră „v” care modifică şi consoana surdă „c”.

6. „Secment” – formă incorectă a termenului „segment”, care provine din latinescul „segmentum” şi care nu are legătură cu „a secţiona”, aşa cum este asociat.

7. „Substantivul lighean folosit în forma libean este o hipercorectitudine întâlnită şi în prezent”, a arătat profesorul.

8. „Repercursiune” – formă incorectă a termenului „repercusiune”, cu sensul de urmare, consecinţă.

9. „Greşală” – formă eronată a termenului „greşeală”, cuvânt format din radicalul „greş-” şi sufixul „-eală”.

10. „Raiat” – formă eronată a termenului „reiat”, care înseamnă tip de material.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

„La Blouse Roumaine” a lui Henri Matisse va fi expusă, în premieră, în România

„La Blouse Roumaine” a lui Henri Matisse, o capodoperă...

Apar alte 10 meserii în România. Una dintre ele este cea de pilot de dronă

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale intenţionează să includă zece...

A murit Horia Moculescu. Compozitorul avea 88 de ani

A murit Horia Moculescu. Celebrul compozitor s-a stins din...

FOTO/ VIDEO Intervenție de urgență! Doi bărbați, prinsi sub un mal de pământ la Gherghița!

Echipajele de urgență intervin, miercuri dimineață, în localitatea prahoveană  Gherghița,...