CONTACT

14 reguli de respectat când mergi cu bicicleta pe drumuri publice din România

Vremea frumoasă determină tot mai multe persoane să iasă la plimbare cu bicicletele. Poliția Română are o serie de recomandări pentru bicicliștii care circulă pe drumurile din România.

Iată cele 14 sfaturi:

1. Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să ai vârsta minimă de 14 ani, să cunoști regulile de circulație și să fii echipat corespunzător;

2. Când circuli pe bicicletă, nu traversa carosabilul pe trecerile pentru pietoni;

3. Bicicletele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie prevăzute cu dispozitiv de frânare eficace, cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție și cu sistem de avertizare sonoră;

4. Bicicleta trebuie să fie echipată, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în față, cu lumina de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumina de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare;

5. Bicicleta trebuie echipată cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roți, care, în mișcare, formează un cerc continuu;

6. Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, redu viteza, asigură-te temeinic și acorda prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic;

7. Înainte de a schimba direcția de mers, mai ales spre stânga, asigură-te temeinic – din față și din spate – că nu se apropie niciun autovehicul;

8. La schimbarea direcției de mers, chiar dacă ai prioritate de trecere, asigură-te că ceilalți participanti la trafic au înțeles intenția ta!

9. Este interzis să circuli cu bicicleta pe drumurile publice acoperite cu polei, gheața sau zăpadă;

10. Circulă cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasați în grup, numai în coloană, câte unul;

11. Nu circula cu bicicleta sub influența băuturilor alcoolice;

12. Poartă casca de protecție. Îți poate salva viața;

13. Circulând cu bicicleta, nu te agăța de vehicule aflate în mers;

14. Copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă de un adult numai dacă vehiculul este prevăzut din construcție cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Datoria externă a României a ajuns la peste 220 de miliarde de euro

Banca Naţională a României a anunţat că, doar în...

Poliţist atacat de un bărbat recalcitrant, într-un restaurant din Prahova

Incidentul a avut loc la un local din Gura...

„La Blouse Roumaine” a lui Henri Matisse va fi expusă, în premieră, în România

„La Blouse Roumaine” a lui Henri Matisse, o capodoperă...

Apar alte 10 meserii în România. Una dintre ele este cea de pilot de dronă

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale intenţionează să includă zece...