CONTACT

Șoferii români care lucrează pentru Ikea trăiesc cu lunile în camioane

Șoferi europeni, printre care și mulți români, care transportă bunuri pentru Ikea și pentru alte mari companii, trăiesc în cabină timp de mai multe luni la rând pe an.

Unii șoferi, scrie BBC, sunt aduși din țările mai sărace din Europa, în special din estul continentului, și câștigă mai puțin de 4 euro pe oră. Ei spun că nu își permit să trăiască în țările în care muncesc. Unul dintre șoferi a explicat că se simte ”prizonierul” camionului.

Ikea a precizat că a fost ”întristat de mărturiile” șoferilor, care lucrează pentru companii est-europene folosite de grupul suedez pentru a transporta bunuri.

Emilian, un șofer român, petrece și câte patru luni la rând în camionul său. Aici doarme, mănâncă și se spală. El transportă bunuri prin toată Europa, iar salariul pe care îl duce acasă este de doar 477 de euro. Un șofer danez este plătit cu peste 2.000 de euro.

Reglementările europene spun că un șofer care lucrează într-o țară străină trebuie să aibă garantate venitul minim și condițiile de lucru din țara respectivă. Companiile de transport au găsit, însă, metode de a ocoli legea.

Emilian lucrează pentru o companie subsidiară a norvegienilor de la Bring, fiind plătit ca și cum ar lucra în Slovacia, deși spune că nu a muncit niciodată în această țară.

Românul doarme într-un sac de dormit în cabină și, cu toate că legea Uniunii Europene spune că șoferii trebuie să stea departe de camion timp de 45 de ore pe săptămână, acest lucru nu se întâmplă.

Emilian gătește și mănâncă pe marginea drumului. Condițiile sunt foarte grele.

”Nu este bine pentru șoferi, nu este sigur pentru ceilalți oameni de pe drum. Pot apărea accidente”, spune el.

Emilian nu este singurul șofer în această situație. Șoferii din Republica Moldova o duc și mai rău, ei precizând că primesc, în medie, un salariu de doar 150 de euro.

În Olanda s-a început un proces în acest caz. Judecătorii au descris condițiile în care lucrează șoferii care transportă marfă Ikea ca fiind ”inumane” și contrare legii europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Panică la Râșnov! Un incendiu violent a făcut scrum o pensiune, un restaurant și un grajd/ FOTO/ VIDEO

Un incendiu de proporții a transformat o dimineață obișnuită...

Cozi kilometrice la ieșirea din țară prin Giurgiu – Ruse. De ce este blocat traficul pe Podul Prieteniei

Trafic intens și nervi întinși la maximum luni dimineață,...

Aglomeraţie pe DN 1, în zona Posada şi în Buşteni

Drumul Naţional 1 este foarte aglomerat, duminică, pe mai...