CONTACT

Tensiuni în ALDE. Daniel Constantin a părăsit ședința partidului înainte să se termine

Copreședintele ALDE, Daniel Constantin, a părăsit sala în care se desfășura ședința Delegației Permanente a partidului, împreună cu un grup de membri ai conducerii.

Constantin a spus că face acest gest pentru că nu au fost convocați toți membrii de drept ai Delegației Permanente.

„Componența Delegației Permanente care s-a convocat nu este cea statutară. Am agreat miercuri convocarea Delegației însă secretariatul dintr-o anumită parte a convocat alți colegi și nu sunt toți cei care trebuie să fie în Delegația Permamentă, în conformitate cu Statutul”, a declarat Daniel Constantin, la ieșire

Membrii Delegației Permanente a ALDE s-au reunit duminică pentru a decide data Congresului la care urmează să fie ales un președinte unic al partidului. Subiectul a provocat mai multe tenisiuni în ultima perioadă între cele două tabere din jurul celor doi copreședinți, Daniel Constantin și Călin Popescu Tăriceanu.

Tensiunile sunt generate de data viitorului Congres. „Nu am ascuns lucrul acesta: există o situație oarecum tensionată în interiorul ALDE. Există anumite filiale care vor să facem un Congres de jos în sus și alte filiale care vor să facă un congres de sus în jos”, a mai spus Daniel Constantin.

În ultimele săptămâni, reprezentanții a 31 de organizații județene a ALDE s-au exprimat în favoarea alegerii mai rapide a unui președinte, iar în unele filiale au fost dispute între foștii membrii PC, susținători ai lui Daniel Constantin și cei din PLR, care-l doresc în frunte pe Călin Popescu Tăriceanu.

De asemenea, s-a vehiculat și ideea că Daniel Constantin ar putea părăsi partidul împreună cu un grup de parlamentari, însă actualul ministru al Mediului a respins acest lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...