CONTACT

Copil român de doi ani, decedat la Roma după ce a căzut într-o fântână

Un copil în vârstă de aproape doi al unei familii de imigranţi români din Italia a murit după ce a căzut într-o fântână, la periferia oraşului Roma, afirmă surse citate de cotidianul italian Il Messaggero şi de site-ul de ştiri IlSussidiario.net.

Băieţelul în vârstă de 22 de luni a căzut sâmbătă seară într-o fântână cu adâncimea de nouă metri, în timp ce se juca în curtea casei familiei de români din localitatea Velletri, situată la periferia capitalei Italiei.

Copilul fusese transportat în stare extrem de gravă, cu diagnosticul "înec şi stop cardio-circulator", la Spitalul "Bambino Gesù" din Roma.

După 48 de ore de comă, băieţelul a decedat luni seară, au anunţat surse medicale citate de cotidianul Il Messaggero şi de site-ul de ştiri IlSussidiario.net.

Potrivit medicilor italieni, copilul a suferit leziuni extrem de grave căzând în fântână, după care s-a înecat în apa care avea adâncimea de circa trei metri, înainte de a fi scos de bunic şi preluat de ambulanţă.

Autorităţile italiene au declanşat o investigaţie în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Prahovean arestat după ce a ameninţat că va da foc unei benzinării

Un prahovean de 66 de ani din comuna Balta...

Analize gratuite la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti

Analizele pot fi solicitate de prahoveni fără programare, dar...

În ultimul an, în Prahova, a crescut alarmant numărul ordinelor de protecţie provizorii

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova informează că anul trecut,...