CONTACT

Vizita unei delegații vietnameze in Prahova


 

Marţi, 04 aprilie 2017, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Andrei Toader, a primit vizita dlui Tran Thanh Cong, ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam în România. Vizita a avut ca scop cunoaşterea climatului economic şi comercial al judeţului Prahova şi exploatarea oportunităţilor bilaterale de cooperare la nivel inter-instituţonal, atât în plan economic, cât şi administrativ sau educational.

La începutul întâlnirii, preşedintele Bogdan Andrei Toader i-a prezentat ambasadorului Tran Thanh Cong oportunitățile judeţului în ceea ce privește dezvoltarea economică.

La rândul său, ambasadorul Tran Thanh Conga făcut o amplă prezentare a Vietnamului, a modului în care a evoluat țara sa în ultimii ani și a premiselor de dezvoltare ale acestei țări. Înaltul oaspete s-a declarat încântat de ceea ce a văzut în judeţul Prahova, arătându-se convins că în viitor o colaborare între cele două părţi s-ar dovedi de bun augur.

La eveniment au maiparticipat Ludmila Sfîrloagă, vicepreşedintele Consiliului judeţean Prahova, Emil Drăgănescu, subprefectul judeţului Prahova, Dumitru Olaru, fost ambasador al României în Vietnam şi preşedinte al Consiliului de Coordonare al Centrului de Studii pentru Indochina, Aurelian Gogulescu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, precum şi alţi oficiali ai Ambasadei Republicii Socialiste Vietnam.
 


 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Sfântul Ștefan serbat în a treia zi după Crăciun: Tradiții și obiceiuri

Sfântul Ştefan, primul martir al Bisericii, este prăznuit pe...

Mai mulți copaci doborâți de vânt la Sinaia. Un arbore, căzut peste un autoturism

Mai mulți copaci au fost doborâti de vânt, vineri...

Crăciunul–origine, tradiţii şi ritualuri din întreaga lume

Crăciunul, cea mai cunoscută dintre sărbătorile creştine, care marchează...

Cele mai frumoase colinde românești pentru Crăciun

In fiecare an, de Craciun, pacea parca se pogoraste...