CONTACT

Bucuria sportului! Juniorii de la Tirgșoru Vechi au „zdrobit” Gloria Plopu

 

În urmă cu câteva luni am primit un mesaj de la unul dintre copiii care jucau fotbal în echipa de juniori Prahova Tîrgșorul Vechi. Era strigătul de disperare al unor copii care nu doreau decât să își vadă visul împlinit. Adulții din jurul lor uitaseră de perioada în care aveau 15-16 ani, precum băieții de la Tîrgșor și pur și simplu nu le mai dăseau copiilor nicio atenție.

Am încercat să găsesc o soluție pentru problema micilor fotbaliști care chiar își doreau să poată juca în continuare. Erau pe locul doi în campionat și chiar ar fi fost păcat pentru efortul lor ca să nu mai poată continua.

Și…a început returul. Primul meci, cu Știința Albești, s-a terminat cu un "modest" 1-0 pentru juniorii de la Tîrgșor, dar importante erau cele trei puncte obținute care îi țin în cursa pentru primul loc în seria în care joacă.

Al doilea meci, a însemnat un spectacol fotbalistic. Un scor care spune multe….8-1 în fața Gloriei Plopu, o echipă susținută financiar și personal de primarul Adrian Bălănescu.

Dar juniorii de la Tîrgșor au demonstrat că pentru ei fotbalul este o pasiune, iar în timpul celor 90 de minute de joc au demonstrat o plăcere extraordinară de a juca.

Cele opt goluri au fost înscrise de Ovidiu Petre(3), Valentin Diaconeasa (3) Cristian Nichifor (1) Madalin Stoica (1). Trebuie amintit și efortul antrenorului Cătălin Zibilianu, care nu i-a abandonat pe juniori și a acceptat să îi antrenze în continuare

Urmează, pe 22 aprilie, partida de acasă cu Petrolul Ologeni.

În final trebuie să spunem că deplasarea de la Plopu nu ar fi fost posibilă fără sprijinul firmei DST Transport și a senatorului Radu Oprea.

Și astfel povestea juniorilor de la Tîrgșoru Vechi continuă….

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Anunț public privind emiterea Deciziei de încadrare revizuită

Publicul interesat este informat asupra luării deciziei de încadrare...

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case, în Vălenii de Munte/ VIDEO

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case!...