CONTACT

După Wimbledon, Ilie Năstase nu va primi acreditare nici la Roland Garros

Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase, nu va primi acreditare la turneul de Grand Slam de la Roland Garros, au anunţat, sâmbătă, organizatorii competiţiei de la Paris, la trei zile după ce românul a fost interzis şi la Wimbledon, informează L'Equipe.

Oficialii de la Roland Garros au anunţat că nu-i vor acorda acreditare câştigătorului din 1973, în urma suspendării primite din partea Federaţiei Internaţionale de Tenis.

Federaţia Internaţională de Tenis l-a suspendat provizoriu pe Năstase ca urmare a comportamentului pe care l-a avut la întâlnirea de Fed Cup România – Marea Britanie, astfel că nu va avea acces la competiţiile ITF şi nu va primi acreditare.

ITF i-a ridicat, la 22 aprilie, acreditarea lui Ilie Năstase, după ce a avut un conflict cu arbitrii, cu Johanna Konta şi cu căpitanul-nejucător Anne Keothavong. El nu a mai fost căpitanul echipei României la meciurile de duminică.

Ca tenismen, Ilie Năstase a câştigat la simplu Roland Garros în 1973 şi a jucat o finală în 1971, la dublu a câştigat cu Ion Ţiriac în 1970 şi a mai jucat o finală pierdută, cu Jimmy Connors, în 1973, iar la Wimbledon a fost de două ori finalist la simplu (1972 şi 1976) şi a câştigat o dată finala la dublu (1973), în echipă cu Jimmy Connors.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Permise gratuite de călătorie prin toată Europa, pentru tinerii născuţi în 2007

Tinerii români născuţi în 2007 pot obţine permise gratuite...

Muncitorul român prins sub dărâmături după prăbușirea turnului medieval de la Roma a murit

Românul a stat aproape 12 ore sub dărâmături după...

Petrolul încheie prima parte a campionatului cu o remiză, pe Ilie Oană, cu FC Botoşani

Petrolul a mai bifat o remiză, a treia la...