CONTACT

Un om al străzii a devenit erou după atentatul din Manchester

Steve, un om al străzii, este erou în Marea Britanie, după de a sărit în ajutorul tinerilor răniți în atentatul de la Manchester.

„Erau foarte mulţi copii, foarte mulţi copii plini de sânge, plângeau şi strigau. A trebuit să le scoatem cuie din braţe şi câteva de pe faţa unei fetiţe. O femeie era tăiată pe o parte, aşa că a trebuit să îi ţin picioarele ridicate şi apoi a venit un tip de pe ambulanţă şi un pompier şi au avut ei mai apoi grijă de ea.

Noi doar i-am ţinut picioarele ridicate pentru că ne gândeam că va sângera până la moarte”, a povestit Steve pentru jurnaliștii de la The Guardian.

Pe rețelele de socializare, britanicii s-au mobilizat pentru a-l răsplăti pe Steve, care ar putea primi o casă și un loc de muncă. De asemenea, sunt mulți și cei care au cerut să fie decorat pentru gestul său.

„Trebuia să îi ajut, dacă nu aş fi făcut-o, nu aş mai fi putut trăi cu mine, dacă le-aş fi întors spatele copiilor. Doar pentru că sunt om al străzii, nu înseamnă că nu am suflet, că nu sunt tot om. Aveau nevoie de ajutor. Îmi place să cred că şi pe mine m-ar ajuta cineva dacă aş avea nevoie de asta. O faci din instinct atunci când cineva are nevoie de ajutor”, a mai spus Steve.

În atentatul care a avut loc la Manchester au murit 22 persoane. Autoritățile au făcut public și numele celui care a detonat bomba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Miodrag Belodedici, invitat special la o nouă întâlnire din seria Spirit de Campion Educat

Spirit de Campion Educat este mai mult decât un...

Plata alocaţiilor se va face mai devreme în februarie

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) informează...

Doi muncitori s-au electrocutat la Strejnicu, a fost solicitat elicopterul SMURD

Un apel la 112 a anunţat faptul că o...

Pasagerii aeroportului Henri Coandă vor avea apă potabilă gratuită

Toţi pasagerii aeroportului Henri Coandă vor avea acces la...