CONTACT

Sinaia,singurul oraș din România în care taxiurile au o singură culoare!

Turiștii și localnicii care vor apela, în Sinaia, la serviciile taximetriștilor, vor avea la dispoziție, de joi, 1 iunie, mașini de o singură culoare, a anunțat administrația locală.

Stațiunea prahoveană este primul oraș din România care adoptă această măsură și cere ca toate taxiurile să aibă culoarea galbenă, cunoscută la nivel internațional ca fiind specifică taxiurilor.

"Conform legii, autovehiculele taxi au obligativitatea de a oferi în exterior elemente distinctive prin semne, înscrisuri și culoare, toate vizibile de la distanță. Chiar dacă nu se impune nicăieri în legislație galbenul ca standard unic în vopsirea autoturismelor care operează în transportul public, totuși cele mai multe taxiuri din lume sun galbene. Cercetările făcute de specialiști au indicat că galbenul este o culoare impersonală, dar caldă și ușor de identificat într-un loc aglomerat", argumentează administrația locală alegerea făcută.

Pornind de la ideea că "o destinație turistică atractivă presupune, pe lângă pitorescul peisajelor sau o infrastructură modernă și servicii de calitate, ca și transportul să aibă o importanță deosebită", încă din 2013 CL Sinaia a încercat să impună o culoare unitară a caroseriei pentru mașinile folosite ca taxiuri.

Obligativitatea intră în vigoare anul acesta, pe 1 iunie, iar noile reguli sunt valabile pentru toate cele 67 de taxiuri care operează în prezent în stațiune, anunță publicația Sinaia 365.

Localitatea devine, astfel, potrivit autorităților locale, primul oraș din țară care adoptă sistemul internațional privind culoarea galbenă la taxiuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Crăciunul vine cu un cod galben de viscol

România va fi afectată de un episod de vreme...

Încă un dosar penal pentru un prahovean prins cu materiale pirotehnice. Poliţiştii avertizează că vor continua controalele

Avertismentele pe care poliţiştii prahoveni le-au lansat pentru perioada...

Crește salariul minim în România, la 4.325 de lei. Măsura va fi aplicată la 1 iulie 2026

Liderii coaliției de guvernare au stabilit reducerea la 0,5%...