CONTACT

Ursoaica si puii care au speriat turiştii de la Cheia au fost capturaţi și mutați la Zărnești

Ursoaica cu cei doi pui şi-a făcut din nou apariţia în staţiunea Cheia, judeţul Prahova în noaptea de joi 8 iunie, în jurul orei 1.00.

Jandarmii, împreună cu localnicii au încercat alungarea lor însă aceştia s-au refugiat într-un copac dintr-o curte.

Acesta a fost momentul în care s-a luat măsura anunţării instituţiilor competente pentru capturarea lor. Astfel, s-a solicitat sprijin la Grădina zoologică Bucov, la Direcţia Silvică şi, printr-un efort comun, ursoaica şi cei doi pui au fost tranchilizaţi şi transportaţi la Grădina Zoologică Bucov.

Întreaga activitate a fost coordonată de prefectul judeţului Prahova, Mădălina Lupea şi de către inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, colonelul Liviu Coman.

Un sprijin deosebit pentru capturarea în siguranţă a acestora a venit din partea locuitorilor staţiunii Cheia.
Ursoaica de la Cheia şi cei doi pui ai acesteia, care au fost capturaţi de autorităţi în noaptea de miercuri spre joi, sunt duşi de la Grădina Zoologică Bucov la rezervaţia de urşi de la Zărneşti.

Prefectul de Prahova, Mădălina Lupea, a declarat, pentru AGERPRES, că animalele sunt în curs de relocare, acestea fiind transportate de la Grădina Zoologică Bucov la rezervaţia Libearty de la Zărneşti.

Un medic veterinar însoţeşte animalele pe drum, a precizat sursa citată.

Potrivit unui comunicat remis, joi, de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova, animalele, care au omorât, în ultimele zile, zeci de păsări şi iepuri din mai multe gospodării, au coborât din nou în staţiune în noaptea de miercuri spre joi, jandarmii care patrulau în zonă, dar şi localnicii încercând să le alunge.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Anunț public privind emiterea Deciziei de încadrare revizuită

Publicul interesat este informat asupra luării deciziei de încadrare...

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case, în Vălenii de Munte/ VIDEO

Urs surprins de camerele de supraveghere rătăcind printre case!...