CONTACT

Țara în care căsătoria devine obligatorie

Toate cuplurile care trăiesc în concubinaj vor fi obligate să se căsătorească. Vor fi organizate chiar căsătorii „în masă”, pentru a ajuta cuplurile să spună „da”. Cei care nu se căsătoresc până la sfârșitul anului vor fi amendați.

În Burundi, viața în cuplu, fără căsătorie, va deveni ilegală. În această țară africană cu 11 milioane de locuitori, căsătoria a devenit obligatorie, anunță Franceinfo, citat de postul de televiziune BFMTV.

Anunțul a fost făcut de Ministerul de Interne. Oficial, măsura vizează să „moralizarea societății” în această țară majoritar catolică. De altfel, campania a fost lansată chiar de președintele țării, Pierre Nkurunziza.

Ministerul de Interne mai spune că această măsură va permite autorităților să lupte împotriva poligamiei. „Se fac căsătorii ilegale. Cea de-a doua sau cea de-a treia soție, care nu sunt recunoscute prin lege”, a spus un purtător de cuvânt al ministerului.

De asemenea, Burundi încearcă să reducă numărul minorelor care rămân însărcinate. „Sute de eleve rămân însărcinate și aduc copii pe lume”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Cei care trăiesc împreună, dar nu sunt căsătoriți, trebuie să spună „da” până la sfârșitul anului. Altfel, vor primi o amendă. Și nu le va fi ușor să scape: toate cuplurile necăsătorite vor fi luate în evidență.

Măsura i-a supărat pe unii dintre locuitorii țării, care se plâng că le sunt încălcate drepturile.

Reprezentanta unui ONG local spune că „este o încălcare a drepturilor omului, pentru că puterea nu are dreptul de a se lua de adulții care au decis să trăiască împreună fără a fi căsătoriți”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

La Ploiesti, începe Târgul de Toamnă!

S.C. Hale și Piețe SA organizează, în perioada 25...

Donatorii de celule stem nu mai trebuie să plătească CASS timp de 10 ani

Persoanele fără venituri din România care figurează pe lista...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...