CONTACT

Cum arată cel mai spectaculos nod rutier din România

Asociația Pro Infrastructură a publicat o filmare aeriană cu viitorul nod rutier de la Turda, care va face legătura între autostrăzile A10 și A3 (Autostrada Transilvania) și DN1.

Potrivit reprezentanților asociației, acest nod triplu este cel mai spectaculos nod rutier din România.

„Cel mai spectaculos nod rutier din România, parte a lotului 4 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda (constructor Porr), a intrat acum în linie dreaptă. Conform surselor noastre, și ultimul blocaj major de pe acest lot este aproape de a fi eliminat, CNAIR și constructorul stabilind condițiile pentru implementarea soluției tehnice pentru zona Lacului Stejeriș”, a anunțat Asociația Pro Infrastructură într-o postare pe Facebook.

„Prin urmare, în acest moment, toate semnalele pe care le avem indică lunile octombrie-noiembrie 2017 pentru finalizarea acestui lot. Așadar, la finalul toamnei, vom avea conexiune directă pe autostradă între localitățile Aiud și Turda pentru că va fi dat în folosință și lotul 3 al Autostrăzii A10 (constructor Tirrena Scavi). Cu alte cuvinte, vom putea circula pe autostradă neîntrerupt de la Cluj-Napoca (Gilău) și până la Aiud, eliberând DN1 de traficul infernal dintre aceste două orașe”, au mai arătat reprezentanții ONG-ului.

Nodul rutier de la Turda are 6 bretele. Bretelele care fac legătura cu A3 vor avea două benzi, iar cele care leagă A10 de DN1 câte o singură bandă, potrivit adevarul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...