CONTACT

Filmul românesc ”Țara moartă”, selectat la Festivalul Internațional de la Locarno

Cel mai nou proiect cinematografic semnat de regizorul Radu Jude, filmul de montaj „Țara moartă” a fost selectat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno, menționează asiiromâni.com.

Evenimentul, ajuns la cea de-a 70-a ediție, va avea loc luna viitoare, în perioada 2-12 august 2017.

Este pentru al doilea an consecutiv când Radu Jude se află în selecția prestigiosului festival din Elveția, în 2016 fiind prezent cu lungmetrajul „Inimi cicatrizate”, producție care a câștigat Premiul Special al Juriului dar și Don Quijote Prize, oferit de International Federation of Film Societies.

„Țara moartă” a fost inclus în secțiunea „Signs of Life”, program dedicat cineaștilor care explorează în mod inovativ limbajul cinematografic.

Filmul, prezentat luna trecută în premieră mondială la TIFF, este un eseu documentar compus din peste 500 de fotografii din cele peste 8500 ale colecției Costică Acsinte, texte de Emil Dorian și fragmente de pe coloana sonoră a filmelor de propagandă din anii ’30-’40.

Montajul documentarului este semnat de Cătălin Cristuțiu, sound design – Dana Bunescu, iar consilierea tehnică este asigurată de Marius Panduru. Filmul este realizat cu sprijinul lui Cezar Mario Popescu, cel care a descoperit fotografiile lui Costică Acsinte.

„Filmul este construit din punerea în paralel a trei elemente: fotografiile lui Costică Acsinte, texte din jurnalul lui Emil Dorian și materialele sonore de propagandă carlistă, legionară, antonesciană și comunistă, descoperite în Arhiva Națională de Filme”, declară Radu Jude.

„Țara moartă” este o producție Hi Film și Fast Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Orange România. Producător Ada Solomon.

Radu Jude a regizat o serie de scurtmetraje, printre care “Lampa cu căciulă” (2006) (câștigător a peste 50 de premii la festivaluri internaționale printre care Sundance, San Francisco, Los Angeles, Uppsala) și “Alexandra” (2007) (selectat la Clemont-Ferrand, premiat la Oberhausen).

Lungmetrajul său de debut – “Cea mai fericită fată din lume” (2009), a primit premiul CICAE la Berlinale 2009. A fost selecționat în peste 50 de festivaluri printre care Toronto, New Directors/New Films – New York, Salonic, Sarajevo și Londra. În 2011, a regizat și produs mediumetrajul independent “Film pentru prieteni”.

“Toată lumea din familia noastră” (2012), cel de-al doilea lungmetraj, a fost proiectat în premieră mondială în cadrul secțiunii Forum de la Berlinale. A obținut Marele Premiul al Festivalului de la Sarajevo, Marele Premiu Bayard d’Or și Premiul pentru Cel Mai Bun Actor la Namur IFF, Marele Premiu CinEast IFF, a fost selectat în peste 30 de festivaluri și a fost lansat în Franța, Olanda și Ungaria.

Cele mai recente scurtmetraje “O umbră de nor” și “Trece și prin perete” au fost prezentate la Cannes în secțiunea Quinzaine des Realisateurs, cel din urmă  fiind recompensat cu Mențiunea Specială a juriului.

“Aferim!” (2015) îi aduce Ursul de Argint pentru Cea mai bună regie la Berlinale

Radu Jude se află în producție cu cel de-al V-lea lung metraj, “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”


 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

FOTO/ VIDEO Intervenție de urgență! Doi bărbați, prinsi sub un mal de pământ la Gherghița!

Echipajele de urgență intervin, miercuri dimineață, în localitatea prahoveană  Gherghița,...

Caz de înşelăciune la un cabinet veterinar din Ploieşti

O nouă înşelăciune a avut loc la Ploieşti, de...

CS alPHa Prahova deschide returul pe teren propriu împotriva CNOPJ Bistrița

Echipa de handbal feminin CS alPHa Prahova va disputa...

Cum te ajută un credit ipotecar să-ți cumperi casa mult dorită

Când te gândești la casa ideală, probabil o proiectezi...