CONTACT

Avocatul Poporului s-a sesizat în privința șacalilor din județul Vâlcea

Victor Ciorbea verifică posibile încălcări ale dreptului la viață și la integritate fizică și psihică, în urma pagubelor provocate de mistreți, șacali și vulpi în județul Vâlcea.

Situația animalelor sălbatice din județul Vâlcea este una îngrijorătoare.

”Migrația mistreţilor din alte fonduri cinegetice şi creşterea numărului de şacali şi de vulpi – ultimele cunoscute ca principali vectori de răspândire a rabiei creează mari probleme, cu precădere în sudul județului Vâlcea. Mistreții pot ataca atât adulți, cât și copii. În stațiunea Călimănești-Căciulata au fost văzuți mistreți circulând la lăsarea serii în dreptul izvoarelor termale, fapt ce este deosebit de grav, având în vedere că în stațiuni sunt oameni de diverse vârste, precum și părinți cu copii”, se arată într-un comunicat de presă semnat de purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului, care este îngrijorat că vâlcenilor le este încălcat și dreptul la ocrotirea sănătății și dreptul la mediu sănătos.

Potrivit lui Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, numărul vulpilor și al șacalilor din județ a crescut foarte mult în ultimii ani. Vânătorii spun că din această cauză iepurii și fazanii sunt pe cale de dispariție.

”Nu cred că trebuie să așteptăm să se întâmple vreo nenorocire cu vreun cetățean al județului. Județul Vâlcea arată noaptea ca un județ în război, cu focuri aprinse, cu cauciucuri arse”, a mai declarat Constantin Rădulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...