CONTACT

Prahova iubește Basarabia a ajuns la a treia ediție FOTO și VIDEO

Basarabia s-a mutat la Ploiești! Așa am putea spune dacă vorbim despre deschiderea celei de a treia ediții a Festivalului folcloric Prahova Iubește Basarabia, organizat de Centrul Județean de Cultură și Consiliul Județean Prahova. Sufletul festivalului a fost și în acest an Ludmila Sfîrloagă, vicepreședintele CJ Prahova, inițiatoarea și organizatoarea evenimentului.

La deschiderea festivalului au fost prezenți Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova, Ludmila Sfîrloagă, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, ambasadorul Republicii Moldova la București, Mihai Gribincea, viceprimarul municipiului Ploiești, Cristian Ganea, președinți și vicepreședinți ai raioanelor invitate din Republica Moldova, reprezentanți ai instituțiilor de cultură prahovene.

S-a cântat Noi suntem români, s-a dansat Hora Unirii, iar atmosfera a fost una specială în care toți cei prezenți au vorbit despre România Mare, vis care ar trebui împlinit cel târziu anul viitor când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire.

Prima seară de spectacol a a debutat cu artiștii Orchestrei „Flacăra Prahovei” a Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești.

Au urmat ansambluri folclorice din Ploiești, Măgurele, Măneciu, Cocorăștii Mislii, Gorgota, Călărași, Hîncești și Glodeni din Republica Moldova. Ansamblul folcloric „Perinița”, alături de elevi ai Școlii Populare de Arte din Măneciu și Cocorăștii Mislii au reprezentat Centrul Județean de Cultură Prahova pe scena festivalului.


 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Donatorii de celule stem nu mai trebuie să plătească CASS timp de 10 ani

Persoanele fără venituri din România care figurează pe lista...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...