CONTACT

Președintele Moldovei, în duel lingvistic cu Eminescu

Președintele Igor Dodon îi îndeamnă pe cei care vor să modifice Constituție prin înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” să organizeze un referendum în acest sens. Reacția acestuia vine după ce Curtea Constituțională a dat undă verde proiectului de modificare a Constituției Republicii Moldova, cu referire la denumirea limbii.

„Denumirea de limba moldovenească este încetățenită de secole pe teritoriul țării noastre, constituie un element fundamental al identității și al matricii culturale a moldovenilor. Majoritatea absolută a populației băștinașe a Republicii Moldova consideră că vorbește în limba moldovenească”, a reacţionat Dodon.

În context, Dodon îi îndeamnă pe cei care vor să modifice Constituție prin înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” să organizeze un referendum în acest sens.

„Dacă cineva, de oriunde o fi ei, au dubii în această privință, putem organiza un referendum la care să întrebăm cetățenii ce denumire a limbii preferă: română sau moldovenească”, se mai a rată în reacţia lui Dodon.

Curtea Constituțională, însă, a dat undă verde proiectului de modificare a Constituției Republicii Moldova privind articolul 13 din Constituție, cel cu referire la denumirea limbii, astfel că  proiectul urmează a fi transmis Parlamentului.

În nota informativă a proiectului se precizează că, temei pentru elaborarea acestuia, a servit Hotărârea Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013, care a statuat că „în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează”. Astfel că, pentru restabilirea adevărului istoric, este absolut întemeiată inițiativa de revizuire a prevederilor constituționale prin înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...