CONTACT

Meteorologii anunță ploi, ninsori și vânt puternic în toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de intensificări ale vântului şi precipitaţii sub formă de ninsoare şi de ploaie, valabilă până duminică seară, la nivelul întregii ţări.

Potrivit meteorologilor, intervalul de valabilitate a informării este 2 februarie, ora 22:00 – 4 februarie, ora 20:00, iar aria ploilor se va extinde treptat cuprinzând majoritatea regiunilor. În jumătatea de vest a ţării se vor cumula în medie 15 – 20 l/mp.

În zona montană, la altitudini de sub 1.800 de metri, vor predomina ploile şi, în special, în masivele vestice şi nordice, se vor înregistra prin cumulare cantităţi de apă de 25 – 30 l/mp. Izolat, vor fi condiţii de polei.

Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăşi 100 km/h, şi va avea intensificări temporare, cu viteze în general de 50 – 55 km/h, în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania, dar şi pe arii mai restrânse în restul ţării.

Începând de sâmbătă seara (3 februarie), la munte treptat vor predomina ninsorile, care local vor deveni mai consistente, iar vântul va continua să aibă intensificări, viscolind şi spulberând ninsoarea. În nord, nord-vest şi centru, precipitaţiile, în general slabe, vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare.

Local, se va forma gheţuş sau polei, iar intensificări ale vântului vor fi temporar şi în restul ţării, cu precădere în sud şi în est, cu rafale în general de 50 – 55 km/h.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM precizează că va actualiza informarea emisă vineri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

În ultimul an, în Prahova, a crescut alarmant numărul ordinelor de protecţie provizorii

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova informează că anul trecut,...

Top 10 motive pentru a alege cercei din aur

Dacă îți construiești o garderobă care vrei să arate...

Miodrag Belodedici, invitat special la o nouă întâlnire din seria Spirit de Campion Educat

Spirit de Campion Educat este mai mult decât un...

Plata alocaţiilor se va face mai devreme în februarie

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) informează...