CONTACT

Preşedinţi noi în organizaţiile judeţene ale PMP. Deputatul Cătălina Bozianu, reconfirmată la Prahova

Consiliul Naţional al Partidului Mişcarea Populară, reunit vineri la Sinaia, a stabilit noii preşedinţi interimari pentru cinci organizaţii judeţene şi filiala din Sectorul 6 al Capitalei, unde întârzierile din procesul de fuziune cu UNPR-ul au dat peste cap planurile formaţiunii. În aceeaşi şedinţă au fost confirmate şi conducerile alese anul trecut şi s-a discutat despre alegerile interne care urmează să mai aibă loc în această primăvară în restul judeţelor.

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, le-a cerut colegilor de partid să grăbească alegerile interne, pentru întărirea partidului înainte de alegerile europarlamentare care vor avea loc în 2019, cel mai probabil în vară.

Noii preşedinţi interimari numiţi vineri sunt în organizaţiile din Botoşani, Dâmboviţa, Dolj, Olt şi Sectorul 6, în ultimul existând în mod evident două tabere, care s-au şi contrat în timpul şedinţei. Odată cu aceste decizii, la PMP Dâmboviţa a fost numită în funcţia de preşedinte interimar Liliana Niţu, după ce, anterior, aici existase tot un interimat, asigurat de preşedintele filialei judeţene Prahova, deputatul Cătălina Bozianu, vicepreşedinte al partidului la nivel naţional şi coordonator al activităţii la nivel regional. Odată cu această modificare, parlamentarul ploieştean a afirmat că predarea ştafetei de la Dâmboviţa îi va permite să se concentreze pe reprezentarea mai bună a problemelor prahovenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...