CONTACT

Ioan Simion, Sanconfind: O concurenţă între mai multe case de asigurări ar ajuta pacientul

Ioan Simion, antreprenorul care a investit circa 22 de milioane de euro într-un spital în Poiana Câmpina, judeţul Prahova, spune că dacă ar exista mai multe case de asigurări de sănătate s-ar schimba modul de finanţare în sistemul medical românesc, marcat în prezent de lipsa medicamentelor şi de accesul limitat al pacienţilor la servicii medicale.

„Când este o singură Casă e greu de presupus că se va schimba vreodată ceva. Nu se va schimba nimic. Numai concurenţa îi va obliga să gândească altfel, să fie interesaţi să rezolve cazurile pacienţilor“, a spus Ioan Simion într-un interviu pentru ZF.

Spitalul Sanconfind va acoperi de anul acesta şi zona de spitalizare de zi pentru pacienţii care au nevoie de intervenţii minore, iar planurile de dezvoltare urmăresc finisarea etajelor trei şi patru ale spitalului până la jumătatea anului. „Noi urmărim reacţia pacientelor din maternitate, atitudinea personalului, curăţenia, toată lumea trebuie să fie atentă şi în spitalul acesta şeful nostru trebuie să fie pacientul“, a mai spus Simion. Suprafaţa spitalului este de 11.000 de metri pătraţi şi unitatea medicală are 230 de angajaţi, dintre care 22 sunt medici angajaţi full time.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Caz de înşelăciune la un cabinet veterinar din Ploieşti

O nouă înşelăciune a avut loc la Ploieşti, de...

CS alPHa Prahova deschide returul pe teren propriu împotriva CNOPJ Bistrița

Echipa de handbal feminin CS alPHa Prahova va disputa...

Cum te ajută un credit ipotecar să-ți cumperi casa mult dorită

Când te gândești la casa ideală, probabil o proiectezi...

Staţii de aşteptare moderne la Ploieşti. A fost stabilit câştigătorul licitaţiei

Ploieştenii care folosesc transportul în comun vor benefcia de...