CONTACT

Cupa Buştenarului la Schi Alpin cu premii în valoare de 16.000 de lei. Weekend cu evenimente sportive la Bușteni

La Bușteni, acest sfârșit de săptămână va fi marcat de un eveniment de maximă importanţă, devenit tradiţie, şi anume Cupa Buştenarului la Schi Alpin. Ediția din acest an va beneficia de premii în valoare de aproximativ 16.000 de lei, care vor fi acordate de către organizatori câştigătorilor diverselor etape ale concursului, precum și celui mai tânăr participant, cât şi seniorului.

Cupa Buştenarului la Schi Alpin va avea loc joi, 15 februarie 2018, începând cu orele 11.00, la Domeniul Schiabil Kalinderu Bușteni. Înscrierea în concurs se face în intervalul orar 9.00 – 10.30, ziua competiției, la baza Domeniului Schiabil Kalinderu, numai pe baza unui act de identitate (BI, CI, pasaport).  Copiii se vor înscrie în concurs pe baza certificatului de naștere

Accesul la telescaun va fi gratuit pentru concurenți pe durata desfășurării competiției.

Iubitorii sportului vor beneficia de alte două competiții deosebit de atractive, şi anume cea de-a 6-a ediţie a Turneului Naţional de lupte greco-romane, precum şi Cupa oraşului Buşteni la Fotbal.

În mod normal, în tradiţia locului luna februarie ar fi trebuit să fie perioada de defăşurare a mult aşteptatei manifestări – cu răsunet naţional şi chiar internaţional – sugestiv denumită Zilele Oraşului Buşteni. Sărbătorirea Centenarului Marii Uniri şi aniversarea a 110 ani de atestare documentară a Primăriei Buşteni face însă ca de data aceasta aniversarea Zilelor Buşteniului să fie organizată în vara acestui an, la o dată ce va fi anunţată ulterior, astfel ca sărbătoarea să nu aibă nimic de suferit din fastul şi amploarea binecunoscute, cu invitaţi de marcă, cetăţeni de onorare ai oraşului, oameni de cultură şi de artă, oaspeţi dragi etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Donatorii de celule stem nu mai trebuie să plătească CASS timp de 10 ani

Persoanele fără venituri din România care figurează pe lista...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...