CONTACT

Elena Udrea este însărcinată cu gemeni

Elena Udrea a anunțat, sâmbătă, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că este însărcinată și va avea gemeni băieți.

”Sarcina evoluează bine, este gemelară, deci sunt doi băieți”, a spus Elena Udrea, aflată în Costa Rica.

Recent s-a zvonit că Elena Udrea ar fi însărcinată cu Andrei Alexandrov, iubitul ei, însă acest lucru nu a fost confirmat.

”Costa Rica este o țară frumoasă și prietenoasă, însă pentru cei care trăiesc aici mi se pare o țară foarte scumpă. Eu am venit, mi-am prezentat niște prieteni foarte buni. Am găsit niște vechi cunoștințe care ne-au arătat locuri foarte frumoase. Am văzut Capitala. De obicei nu dau socoteală de ce plec din țară, dar când lucrurile par ascunse dau naștere la tot felul de scenarii. Eu sunt între două proceduri medicale, pe care le fac la Atena. După ce am făcut-o pe prima, am venit aici. Apoi, săptămâna viitoare este ceea de a doua. Dacă toate lucrurile decurg bine, mă întorc acasă”, a declarat Elena Udrea pentru Antena 3.

Întrebată dacă și-a dorit să fugă de procese, Udrea a spus: ”Îmi doresc ca procesul meu să fie judecat corect”.

Ea a recunoscut că îi e teamă să ajungă la închisoare: ”Da, până la urmă și din pușcărie se iese. Eu sunt Udrea și înainte să intru și să ies din pușcărie. Eu sunt un om care poate trăi în orice situație.”

Elena Udrea are 44 de ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

„La Blouse Roumaine” a lui Henri Matisse va fi expusă, în premieră, în România

„La Blouse Roumaine” a lui Henri Matisse, o capodoperă...

Apar alte 10 meserii în România. Una dintre ele este cea de pilot de dronă

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale intenţionează să includă zece...

A murit Horia Moculescu. Compozitorul avea 88 de ani

A murit Horia Moculescu. Celebrul compozitor s-a stins din...

FOTO/ VIDEO Intervenție de urgență! Doi bărbați, prinsi sub un mal de pământ la Gherghița!

Echipajele de urgență intervin, miercuri dimineață, în localitatea prahoveană  Gherghița,...