SIAB 2018, deschis în noile spații expoziționale Romexpo, B1, B2 si B3, până duminică, 1 aprilie, beneficiază de prezența a 150 de „vedete”, autovehicule care fie s-au lansat în cadrul evenimentului în premieră europeană sau națională, fie sunt electrice sau hibrid, fie au dimensiuni impozante și caracteristici ce le recomandă ca fiind puternice, sport sau elegante.
Cele mai performante sau interesante automobile expuse la SIAB 2018 sunt: Noul VOLKSWAGEN TOUAREG, lansat în premieră europeană la SIAB, simultan cu lansarea mondială care a avut loc la Beijing, poate fi văzut la Romexpo până duminică, 1 aprilie. Românii sunt primii cetațeni europeni care pot vedea acest autoturism. Mașina este mai lungă cu 77 mm, mai lată cu 44 mm, are un portbagaj cu 113 l mai mare si este cu 100 Kg mai ușoară comparativ cu modelul anterior.
La standul Volkswagen, mai pot fi admirate și alte două modele concept, respectiv VW Golf GTE Sport, un model futurist, cu caroseria realizată aproape integral din fibră de carbon și cu propulsie hibridă, formată din trei motoare, cu o putere totală de 395 cp, precum și I.D. Buzz, care este la nivel de design o reeditare a unui model iconic, VW Bulli un simbol al unei generații. Modelul este un prototip pentru gama I.D., 100% electrică.
Noul sedan Audi A6, prezentat în premieră națională la SIAB 2018, este un model avansat din punct de vedere al digitalizării, confortului și sportivității. Brandul german este prezent la salon cu gama Audi Sport care include modelele R/ RS. Între acestea se remarcă noul RS4 Avant care ajunge în doar 4,1 secunde de la 0 la 100 km/h.
Prototipul primului SUV Audi 100% electric, Audi e-tron quattro este și el prezent la salon, astfel că vizitatorii pot rezerva una dintre primele 50 de unități pentru un avans de 1.000 euro + TVA. Autonomia oferită de baterie permite parcurgerea unor trasee de până la 500 de kilometri. Modelele e-tron sunt primele care vor putea fi încărcate cu 150 kW la stații electrice cu putere superioară, într-un interval de doar 30 de minute.
La standul SEAT privirile sunt atrase de Leon CUPRA R, spectaculos până în cele mai mici detalii. Beneficiază de un motor 2.0 TSI St&Sp M6, cu 310 CP și o accelerație 0-100 km în 5,8 secunde. Cupra R are un consum mediu de 7,3 l/100 km. Modelul expus la SIAB 2018 valorează 44.995 de Euro.
Standul ŠKODA Octavia, cel mai iubit model de import din ultimii 7ani., a atras fireste, numeroase priviri. Caracteristici: consumuri mixte între 4 și 5.3 l/100km, emisii CO2 între 109 și 123 g/km.
La standul Porsche Inter Auto România se pot admira cinci automobile diferite, câte unul din fiecare linie de modele. Unul dintre modele expuse, care poate atinge o viteză maximă de 320 km/oră, este în valoare de 184.281 euro.
Panamera Turbo S E-Hybrid, vârful liniei de modele Panamera, îmbină designul unic și spiritul practic cu performanțe de top și eficiență maximă. Valoarea modelului aflat în standul din cadrul SIAB este 226.752 euro.
Rafinament și prestanță marca Bentley Bentayga V8 (prezentat pentru prima oară în urmă cu doar câteva săptămani la Salonul Auto de la Geneva) îmbină cu succes sportivitatea și performanțele off-road cu rafinamentul tipic mărcii și cu o eficiență sporită Vârful gamei Bentayga oferă opt moduri de condus (patru pentru șosea și patru pentru off-road) și o autonomie de 746 km cu un singur plin de carburant. Valoarea modelului expus la SIAB este 240.786 euro.
Bentley Continental Supersports este un cu totul alt tip de automobil, creat pentru cei care își doresc de la automobilul lor performanțe extreme, agilitate, lux și confort în egală măsură. Sub capota Continental Supersports se află un motor W12 de 710 CP, care dezvoltă un cuplu de 1.017 Nm, făcând posibile sprintul de la 0 la 100 km/h în 3,5 secunde și viteza maximă de 336 km/h. Modelul expus la SIAB este 314.415 euro.
Lamborghini – cele mai puternice supercaruri ale mărcii
SIAB 2018 beneficiază de prezența lui Aventador S Roadster (prezentat în premieră mondială la Frankfurt), un etalon al sportivității și al aerodinamicii, fiind capabil de performanțe apropiate de cele ale mașinilor construite pentru circuit. Modelul expus la salon are prețul de 419.985 euro.
Al 2-lea supercar Lamborghini pentru care merită să vizitezi SIAB 2018 este Huracán Spyder. Acesta oferă iubitorilor de adrenalină o putere totală de 610 CP, dintr-un motor V10, de 5,2 I, aspirat natural.Valorea modelului expus la SIAB este de 253.266 euro.
Cel mai luxos automobil de la SIAB, Rolls-Royce Phantom este principala atracţie pentru vizitatorii standului Automobile Bavaria Group, el fiind cel mai luxos automobil creat vreodată.
Vizitatorii standului Automobile Bavaria pot testa şi noul BMW i3, cel mai bine vândut automobil electric din segmentul său, din România.
Standul FORD excelează la SIAB prin prezența unor modele spectaculoase (GT și Mustang), dar și prin noua vedetă a fabricii de la Craiova Ford Ecosport.
De la motorul de 3,5 l cu tehnologie EcoBoost și până la aerodinamica ultraeficienta, Ford GT este apogeul tuturor lucrurilor de excepție realizate la Ford, fiind prezentat la SIAB pentru prima dată în România. Un alt model spectaculos aflat în standul FORD este Mustang Coupe.
Atracțiile prezentate la SIAB de către mărcile asiatice sunt KIA, Stinger GT sau noul Suzuki Swift Sport (premieră națională), automobilul care „iubește fiecare drum”, prezentat în premieră națională la SIAB. În România, Swift Sport va fi disponibil pentru comandă în a doua parte a anului 2018.
Mazda6 2018 (premieră națională) integrează cele mai avansate tehnologii Mazda armonizate perfect cu linia de design KODO. Modelul se adresează tuturor celor care vor să experimenteze conceptul Jinba Ittai, de unitate între șofer și mașină, în condiții de confort sporit mulțumită pachetului de dotări introduse în premieră în echiparea Mazda6.
SIAB 2018 prezintă și HONDA NSX (hibrid), o versiune ce se află pentru prima oară în România. Aceasta are un motor de 3,5 l V6, 571 CP și dispune de 3 motoare electrice. Remarcabilă este accelerație de la 0 la 100 km/h care se realizează în 2,9 secunde. Prețul estimativ pentru modelul expus la SIAB este de 220.000 de euro. O altă vedetă HONDA expusă la SIAB este modelul Civic Type R, cu motor 2 l și 320 CP. Modelul prezentat la salon valorează 40.000 de euro.
TOYOTA impresionează vizitatorii SIAB cu MIRAI, primul model de serie din lume cu propulsie pe bază de hidrogen, care folosește tehnologia Toyota Fuel Cell System (TFCS) ce îmbină tehnologia celulelor de combustibil cu cea hibridă. Avantajul major al propulsiei pe hidrogen este timpul de încărcare de aproximativ trei minute.
Vedetele incontestabile VOLVO, la SIAB 2018, sunt modelul XC40 și XC60. În urmă cu doar câteva săptămâni, la Salonul Auto de la Geneva, XC40 a primit titlul de Mașina Anului 2018 în Europa. Un SUV compact construit în jurul inovației, cu design expresiv, depozitare ingenioasă și tehnologie inteligentă. Prețurile încep de la 26.000 euro + TVA.
De asemenea, merită menționat faptul că tot în standul Volvo, poate fi admirat modelul XC 60, care în urmă cu câteva zile, la New York Auto Show, a primit titlul ”World Car of the Year 2018”, adăugând un nou premiu important în lista tot mai mare de distincții obținute de modelele Volvo.
AUTO EREBUS și BLACK CAB întâmpină vizitatorii SIAB cu 11 modele. ‘’Vedetele’’ OPEL prezente sunt: Adam, Corsa, Astra Sedan, Astra K, Insignia, Insignia Country Tourer, Mokka X, Crossland X, Grandland X. BlackCab are expuse modelele: Mercedes E350d și Volkswagen Transporter.
Cel mai impozant vehicul de la SIAB, prezentat în premieră națională de MHS Truck & Bus Group, distribuitorul mărcii MAN în România, expune camionul MAN TGX 18.500, cu noul design interior al cabinei. Modelul de camion expus este dotat cu un motor de 500 CP (normă de poluare Euro 6c), cutie de viteze automată MANTipMatic, retarder, cabină cea mai mare (XXL), pachet exterior Style (pachet bull bar, pachet proiectoare pe cabină, jante aluminiu Alcoa), pachet Style Professional (interior Lux, tapiţerie scaune din piele Alcantara, climă în staţionare), pachet MAN Media Navigaţie profesional, pachet MAN EfficientCruise şi EfficientRoll, pachet lumini şi vizibilitate Plus (faruri Xenon, pachet full LED), pachet siguranţă Plus (ACC, LGS, EBA).
Printre vizitatorii Salonului de sâmbătă s-au făcut remarcați fotbaliștii FCSB, care au acordat autografe admiratorilor săi.