CONTACT

Tinerii social-democrați prahoveni, în sprijinul copiilor din centrele de plasament

Un grup de tineri din cadrul TSD Prahova, sub coordonarea Nicoletei Sprîncenatu, a organizat astăzi un eveniment la Complexul “Rază de Soare” din Băicoi, care le-a adus zâmbetul pe buze tuturor celor 28 de copii care locuiesc în acest centru social aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova.

Alături de tinerii social-democrați, copiii s-au bucurat de prezența trupei Teatrului Ancuța, din Ploiești, care a creat un mediu propice pentru a lega prietenii și a le descreți frunțile copiilor care au parte de îngrijire în cadrul complexului de servicii sociale de la Băicoi.

Pe lângă aceasta, grupul tinerilor social-democrați prahoveni le-a dăruit copiilor jocuri și cărți educative, dar și articole sportive.

Tinerii au inițiativa creării unui proiect care să vină în sprijinul copiiilor defavorizați, care au nevoie de ajutorul tuturor factorilor de decizie și de implicarea acestora în vederea îmbunătățirii condițiilor din incinta centrelor sociale în care cresc și se dezvoltă unii dintre ei, dar și în vederea creării condițiilor integrării lor în societate, după ce împlinesc vârsta majoratului.

Nicoleta Sprîncenatu a declarat, în legătură cu proiectul tinerilor din TSD Prahova: “Dorim să sprijinim și noi dezvoltarea copiilor din centrele de plasament, simțim nevoia să ne implicăm voluntar într-un program care pune accent pe dezvoltarea personală a acestora și  pe stimularea încrederii în forțele proprii, oferindu-le îndrumare, încurajare și motivare. În acest context, proiectul nostru, al tinerilor social democrați din organizația prahoveană, își propune ca obiective: exersarea deprinderilor de lucru în echipă, stimularea comportamentului participativ, dezvoltarea gândirii independente, a inițiativei și a imaginației. De aceea, programul educațional promovat de noi are în vedere participarea la concursuri interactive și la vizite educative și motivaționale, fiind încurajați să lase deoparte spaimele pe care, din păcate, unii dintre ei le au și să ajungă să țintească atât de sus în viață, încât să devină tinerii de care cu toții avem nevoie pentru o societate mai bună!”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

A murit Horia Moculescu. Compozitorul avea 88 de ani

A murit Horia Moculescu. Celebrul compozitor s-a stins din...

FOTO/ VIDEO Intervenție de urgență! Doi bărbați, prinsi sub un mal de pământ la Gherghița!

Echipajele de urgență intervin, miercuri dimineață, în localitatea prahoveană  Gherghița,...

Caz de înşelăciune la un cabinet veterinar din Ploieşti

O nouă înşelăciune a avut loc la Ploieşti, de...

CS alPHa Prahova deschide returul pe teren propriu împotriva CNOPJ Bistrița

Echipa de handbal feminin CS alPHa Prahova va disputa...