CONTACT

Borbely: Subiectul Roşia Montană se închidea dacă guvernanţii spuneau că nu sunt de acordl

Vicepreşedintele politic al UDMR Laszlo Borbely spune că "subiectul Roşia Montană" putea fi închis de mult timp dacă guvernanţii ar fi spus că nu sunt de acord cu "tehnologia bazată pe cianură", adăugând că UDMR va vota împotriva proiectului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Deputatul de Mureş Laszlo Borbely a declarat, joi, presei că atunci când era ministru al Mediului nu a dat aviz pentru proiectul de la Roşia Montană, întrucât nu era convins că problemele de mediu sunt rezolvate.

"Nu mi-am schimbat punctul de vedere. Atunci când am plecat de la Ministerul Mediului, nu eram convins de investitor sută la sută că problemele de mediu sunt rezolvate şi de aceea nu am dat drumul la avizul de mediu, care era răspunderea mea. În momentul de faţă, au legat căruţa în faţa cailor prin această propunere legislativă, care putea fi rezolvată, după părerea mea, ori prin negocieri între cele două părţi, referitoare la problemele economice, ori prin acel aviz de mediu care e responsabilitatea Ministerului Mediului în continuare", a declarat Borbely.

Borbely a spus că este "clar" că proiectul legislativ nu va trece de votul Parlamentului, ceea ce va pune Guvernul într-o situaţie "foarte dificilă".

"Dacă Parlamentul va spune «nu», înseamnă că Parlamentul, forul suprem de decizie, nu este de acord cu aceste puncte care sunt în lege", a spus Borbely.

În opinia lui Borbely, "subiectul Roşia Montană" putea fi închis de mult timp dacă guvernanţii ar fi spus că nu sunt de acord cu "tehnologia bazată pe cianură".

Vicepreşedintele politic al UDMR a adăugat că Uniunea nu şi-a schimbat punctul de vedere şi va vota, dacă proiectul legislativ ajunge în Camera Deputaţilor, împotriva acestuia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...