CONTACT

Prahova Ploiești, prima victorie în Liga C! 6-5 cu Rapid Sălciile FOTO

Primul meci acasă, prima victorie pentru Prahova Ploiești. După o primă repriză dezamăgitoare, puştii antrenaţi de omul de fotbal Adrian Teodorescu au arătat că în fotbal totul este posibil.  La pauză, tabela de marcaj arăta 4-0 pentru oaspeţii de la Rapid Sălciile.

A doua repriză a început bine tot pentru Rapid Sălciile…5-0 în minutul 48…

Dar, puştii minune ai fotbalului prahovean şi-au adus aminte că joacă sub unul dintre cele mai valoroase branduri din judeţ şi s-au remontat rapid. Cu o atitudine demnă de Liga 1, copiii au încercat să îi demonstreze lui Adrian Teodorescu, patronul, antrenorul și finanțatorul Prahovei Ploiești, că merită încrederea și sprijinul lui și au întors scorul în mai puțin de 20 de minute. Iar golul victoriei, la care nu mai spera nimeni, a fost înscris din penalty în ultima secundă de joc.

Probabil că fotbaliştii de la Prahova Ploieşti au dorit să demonstreze și că merită atenţia ministrului pentru Mediul de Afaceri, Radu Oprea, şi a consilierului local ploieştean George Botez care au urmărit meciul de pe banca de rezervă a gazdelor.

De altfel, ministrul Radu Oprea a demonstrat că este un iubitor al sportului și a venit la meci…pe bicicletă

Următorul meci al echipei Prahova Ploieşti va avea loc pe data de 16 septembrie, de la ora 13.00 tot acasă, pe stadionul de la Strejnic, în compania formaţiei Vulturul Zănoaga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Autobuzele electrice intră pe traseele din Ploiești! Transport mai curat pentru oraș și zona metropolitană

Autobuzele electrice intră pe traseele din Ploiești! Municipiul face...

Pensii speciale pentru peste 400.000 de români. Cine sunt beneficiarii și ce sume încasează

Conform datelor recente ale Casei Naționale de Pensii Publice,...

Fără milă pentru munca la negru! Guvernul pregătește sancțiuni fără limită pentru angajatori

Fără milă pentru munca la negru! Angajatorii care folosesc lucrători...