CONTACT

Meci dramatic la Cornu! Înfrângere nemeritată pentru antrenorul Mihai Dinu!

Momente dramatice în derbyul Ligii A Prahova, dintre CS Cornu și Petrolistul Boldești.

În minutul 10 al partidei, fundașul celor de la Boldești, Sergiu Toader a suferit o ruptură de ligamente (cel mai probabil) și a fost nevoie de chemarea ambulanței pentru a-l transporta la spital, fotbalistul având dureri groaznice.

După reluarea partidei, meciul a fost unul tensionat, iar deși gazdele au dominat clar, având numeroase ocazii, partida s-a terminat cu un nemeritat 1-2

Arbitrul Mădălin Marinescu l-a eliminat de pe banca tehnică pentru proteste nejustificate pe Nicu Vereu, delegatul celor de la CS Cornu, fost conducător al unor echipe precum Metalul Filipești sau Fortuna Câmpina.

Înfrângerea cu Petrolistul este una nemeritată pentru Mihai Dinu, antrenorul celor de la Cornu. De altfel, Dinu bifează o perfomanță unică în fotbalul prahovean. Este în același timp antrenor principal al celor de la CS Cornu, dar și antrenor secund al Gloriei Buzău.

În tribunele stadionului de la Cornu au fost aproximativ 300 de spectatori care l-au aplaudat minute în șir pe antrenorul Mihai Dinu și i-au scandat numele. Momente unice, am putea spune, într-un meci din eșalonul județean.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

alPHa Prahova caută un sponsor legendar – primul partener al unei noi culturi sportive în România

Clubul Sportiv alPHa Prahova, continuatorul fostului CS Județean Prahova,...

Blocaj politic la Filipestii de Pădure. Alesii locali PNL, PMP, USR si România în Acțiune refuză să valideze un nou consilier local!

Situație incredibilă în localitatea prahoveană Filipestii de Pădure. Un...

Rares Lazăr (Partidul România în Actiune) despre noul logo al Postei Române

Rares Lazăr, proaspătul presedinte al Filialei Bucuresti al Partidului...

Fetele de la Alpha Prahova debutează cu victorie clară la Bistrița

Echipa de handbal feminin Alpha Prahova a început sezonul cu dreptul,...