Centrul de Studii și Cercetări Juridice și Socio-Administrative și Editura Universul Juridic au organizat lansarea „Tratatului teoretic și practic de drept administrativ” al doamnei prof. univ. dr. Verginia Vedinaș, Președintele Institutului de Științe Administrative „Paul Negulescu”.
Evenimentul a fost găzduit de Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești și prezentat de către conferențiar universitar doctor Mihai Cristian Apostolache, Director al Centrului de Studii și Cercetări Juridice și Socio-Administrative din cadrul UPG Ploiești.
Verginia Vedinaş a fost consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi a României timp de nouă ani, a fost senator de Bihor între 2004 şi 2008, preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici între 2001 şi 2003, funcţie asimilată ca secretar de stat, este cadru didactic universitar la Facultatea de Drept, este membru fondator şi preşedinte al Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu”, membru al Centrului de studii și cercetări juridice și socio-administrative care funcţionează sub egida UPG şi membru în Comitetul de conducere al Institutului de Științe Administrative al Republicii Moldova.