CONTACT

Un nou scandal la CSM Ploiești! Jucător dublu legitimat, depistat de FRF!

Scandalurile se țin lanț la Secția de Fotbal de la CSM Ploiești. După conferința de presă în care Adrian Teodorescu, președintele Prahova Ploiești, împreună cu Sebastian Solomon și Darius Tache, doi dintre foștii juniori ai CSM Ploiești, au povestit  neregulile de la CSM, mai multe persoane au prins curaj și au început să se opună  practicilor neortodoxe ale conducătorilor fotbalului de la clubul municipalității.

Ultima ispravă o reprezintă dubla legitimare a unui junior, Ștefan Alexandru Pascu. Jucătorul era legitimat încă din anul 2015 la AS Gorgota, având ultima viză medicală obținută în august 2018.

Conform oficialilor de la Gorgota, în luna septembrie, Tudor Manolache, coordonatorul Secției Fotbal de la CSM, a sunat și a solicitat transferul juniorului. A fost refuzat de către cei de la Gorgota, iar de aici începe un nou scandal în care este târât numele clubului sportiv al Primăriei Ploiești.

În lipsa acordului celor de la Gogota, șefii de la CSM Ploiești au preferat să mintă în actele depuse la AJF Prahova, susținând că tânărul nu a mai jucat niciodată fotbal, nemaifiind legitimat vreodată. Fals în declarații, am putea spune noi, dar iar vom fi acuzați că vrem rău sportului ploieștean, rău făcut de foarte multă vreme de către persoane care nu au nicio legătură cu acest fenomen.

Alexandru Pascu este legitimat, a doua oară de către AJF Prahova, noul carnet este vizat de către Federația Română de Fotbal, iar jucătorul ar fi putut evolua mult și bine având două legitimații oficiale.

Numai că antrenorul de la Gorgota nu a putut accepta asemenea măgărie și a sesizat AJF Prahova, care a notificat Federația Română de Fotbal.

În comisiile FRF s-a decis anularea celei de a doua legitimații, iar conform surselor noastre, CSM Ploiești va primi o amendă zdravănă pentru dubla legitimare a unui jucător. În plus, aceleași surse susțin că vor exista amenzi și pentru folosirea jucătorilor pe fals, situație semnalată atât de către publicația noastră, dar și de către Ziarul Prahova.

Poate că după această nouă minciună dovedită a șefilor de la CSM Ploiești vom primi un comunicat de presă cu privire la sancțiunile primite de cei plătitți din bani publici pentru a-și bate joc de numele Consiliului Local Ploiești. Sau poate nu vom primi, semn că pensionarii de la CSM se bucură de susținerea mai marilor orașului, pentru că altă explicație nu vedem pentru faptul că toate neregulile dezvăluite în ultima perioadă sunt trecute cu vederea, iar tandemul Manolache-Popa continuă să facă matrapazlâcuri săptămânal, dacă nu chiar zilnic!

Publicăm prima legitimație a lui Alexandru Pascu:

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Ion Iliescu a murit la 95 de ani

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a murit marți,...

12 august -ziua fără masină în Ploiesti Propunerea CSJ Prahova

Reprezentanții Clubului Sportiv Județean Prahova lansează ploiestenilor o provocare.  "12...

Vlad Oprea, suspendat din funcția de primar al orașului Sinaia

Mandatul de primar al orasului Sinaia a lui Vlad...

Autobuzele electrice intră pe traseele din Ploiești! Transport mai curat pentru oraș și zona metropolitană

Autobuzele electrice intră pe traseele din Ploiești! Municipiul face...